Doi ghiocei
Cand am simtit pentru prima data fiorii dragostei, aveam vreo zece ani de abia impliniti. O copila cu bretonul ravasit peste ochi, catarata, cat era ziua de lunga, prin copacii si pe gardurile vecinilor. Purtam haine labartate, baietesti, care-mi acopereau vanataile, semne de buna purtare, capatate in lungile vacante petrecute la bunici, in muntii de la granita Maramuresului cu Ucraina. Daca ma priveai mai atent, observai cele doua codite impletite, pe care mi le aranjam singura in fiecare dimineata, inainte de a porni intr-o noua aventura, pe ulitele din sat (singurul amanunt care te facea sa te intrebi daca nu cumva sub hainele de baietandru se ascunde, timid, o fata). Imi placea sa cred despre mine ca sunt "omul muntelui", stapana peste dealuri si paduri, caci mai mereu, din grupul meu de prieteni, eu eram peste masura de curajoasa.
Imi petreceam fiecare zi cu cei doi vecini ai mei, Victor si Igor, frati dupa mama, dusi in vacante la bunici, ca si mine. Nu mi-e nici acum foarte clar cand a pornit prietenia dintre noi, care a fost inceputul aventurilor noastre copilaresti, fiindca mereu aveam impresia ca noi trei ne-am nascut deja mari, in aceeasi formula, am aparut pe lume cu tot cu arcurile de lemn in maini, ca trei muschetari, in acelasi loc, fiind predestinati sa imbatranim impreuna si cu singurul scop in viata de-a avea grija unul de celalalt.
Igor, desi mai mare ca varsta, era mai mic si mai pricajit decat fratele Victor, care avea o statura impresionanta, de barbat in devenire, mostenita din familie. Desi ne intelegeam in toate cele, distribuirea autoritatii intre noi era clara: eu il bateam fara probleme pe Victor, iar Igor ma batea fara probleme pe mine. Victor nu batea pe nimeni, el doar indeplinea muncile de jos, care presupuneau efort, iar pe Igor nu-l batea nimeni, caci el era cel mai mare dintre noi si, desi in mintea
