* 50 de ani de la moartea monahului-poet al "Rugului Aprins" *
Aventura si sfintenie
Rar gasesti un om care sa fi trait atat de intens viata, cu placerile si multele ei amagiri de tinerete. Capabil de gesturi extreme, dar si de sfinte fulgerari de regret, Sandu Tudor refuza orice lauda sau judecata pripita, ramanand pe mai departe o enigma, un caz greu si complicat. Cand vine vorba despre marele monah de mai tarziu, e bine sa fii precaut. Observi si recunosti de departe trasaturile lui expresive - trasaturi de actor care stie sa pozeze in fata aparatului de fotografiat. Admiri privirea mandra si plina de incredere in sine, asa cum admiri calitatea impecabila a costumului de tweed englezesc, fara a sti insa vreodata care era chipul lui cel adevarat - omul frumos, ambitios si elegant din tinerete, sau batranul intelept, tragic si profund, cum il arata o fotografie facuta cu putin timp inainte de arestarea si moartea lui de martir, in penitenciarul de maxima securitate de la Aiud.
Asculti marturii uimitoare despre el. Ii citesti biografia plina de aventuri, de caderi si convertiri miraculoase. Te minunezi si il admiri, dar pe cat incerci sa-l intelegi, pe atat te adancesti in mister si nedumerire. Parintele si creatorul "Rugului Aprins" apare mereu incomod si surprinzator, precum deciziile din viata lui - cea mai importanta fiind sa-si vanda intreaga avere si sa se calugareasca, dupa ce, inainte de a se prabusi cu avionul lui personal, un inger l-a purtat pe palme, lasandu-l usor pe pamant, fara nici cea mai mica zgarietura.
Poet, gazetar, pamfletist, teolog, calugar, preot, duhovnic, isihast si martir, Sandu Tudor a fost in multe omul contrastelor extreme - omul slabiciunilor omenesti, dar si al sfinteniei duse pana la sacrificiu, pana la jertfirea de sine. Cine pretinde ca l-a cunoscut si l-a inteles cu adevarat ori minte, ori nu stie
