- De la debutul din 1994, cu "Ieudul fara iesire", o carte care a facut istorie, a luat de trei ori premiul Uniunii Scriitorilor si a fost tradus in patru limbi. Mai importanta insa decat recunoasterea oficiala e cealalta recunoastere, a cititorilor. Ioan Es. Pop nu e doar un poet foarte bun, ci si un poet foarte iubit. Caldura cu care sta de vorba si prezenta lui discreta sunt dovada vie a harului cu care a fost daruit -
Gradina cu minuni
- Se spune ca literatura se naste, adesea, tot din literatura. Dvs. cum ati descoperit bucuria cititului?
- Uf, cat de departe in trecut trebuie sa merg ca sa ajung la primele carti. De fapt, sa ma intorc in timp inainte de prima carte citita. In serile lungi de iarna, de pe vremea cand aveam cinci-sase ani, tatal meu, care era si este un cititor impatimit, le citea catorva vecini adunati la noi in casa lungi fragmente din Alexandre Dumas, Mihail Sadoveanu sau chiar din Lev Tolstoi ori Dostoievski. Lampa ramanea aprinsa pana inspre miezul noptii, iar eu ascultam si visam. Noptile de atunci, cufundate intr-o bezna grea si aproape nesfarsite, nu mai exista astazi, nici macar in Varai - satul meu de bastina, situat undeva la granita Maramuresului cu Salajul -, daramite in orase! ...Iar apoi, cand am invatat sa citesc, prima pe care am buchisit-o a fost o povestire a lui Ion Creanga. Dupa aceea, nu m-am mai putut opri. Am inlocuit lumea reala cu lumea din carti. Lumea reala era dura si rea. Lumea dintre pagini era, chiar si atunci cand vorbea despre suferinta, o lume mantuita si mantuitoare. Pana la urma, insa, lumea reala s-a razbunat: cufundandu-ma tot mai mult in reveria cartilor, am uitat sa invat fix la... limba romana, motiv pentru care, in clasa a sasea, am ramas corigent si apoi repetent, cu gigantica medie 2,93. De carti, insa, nu m-am dezvatat. Si cata vreme am fost prins in mreaja citirii lo
