Un elev de liceu din Prahova a înscenat un furt de telefon mobil, împrumutat de la o colegă. În realitate, acesta era înțeles cu alți doi tineri, iar banii obținuți pe pradă i-au împărțit.
Inițial, băiatul a reclamat polițiștilor că o persoană necunoscută l-a deposedat prin violenţă de un telefon. "Victima" se întâlnise cu o colegă și i-a cerut telefonul mobil pentru a suna pe cineva.
La scurt timp de la întâlnirea celor doi a apărut Ţ. Suraj, de 15 ani, din Lipăneşti, coleg de liceu, care, a simulat aplicarea unei lovituri în burtă şi a intrat în posesia telefonului (fiind înmânat de „victimă") şi a fugit.
Ulterior Pcei doi s-au întâlnit şi au stabilit modul de valorificare a telefonului mobil. De faţă a fost şi un al treilea coleg de liceu, D. Alexandru, care a avut cunoştinţă de întregul eveniment ce urma să aibă loc şi care a şi beneficiat de o parte din suma de bani obţinută din valorificarea telefonului mobil.
Telefonul a fost vândut contra sumei de 1700 lei, din care D. Claudiu a primit suma de 500 lei, iar restul a fost împărţit între ceilalţi doi.
În urma analizării actelor administrate în cauză, procurorul a dispus continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat și cea de tăinuire.
Telefonul mobil a fost recuperat şi predat părţii vătămate.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!