Deportările populaţiei române, din diferite zone ale ţării în Bărăgan, au constituit, cum bine le-a caracterizat Ioan Gh. Jurchescu din Timişoara, la un simpozion de la Sighetu Marmaţiei, „un act de terorism de stat". Atât prin amploare, cât şi prin suferinţele create.

Deportările se adaugă arsenalului de metode adoptate de puterea comunistă, alături de exterminarea în închisori şi lagăre de muncă a adversarilor sau presupuşilor adversari politici care, se observă din toate mişcările ţărăneşti şi din luptele din munţi, păreau a implica întregul popor român. În Banat, de exemplu, folosindu-se propagandistic de aşa-zisul pericol titoist, autorităţile comuniste au deportat în Bărăgan peste 40.000 de suflete, în marea lor majoritate, ţărani. Ticălosul şi criminalul demers a demarat ca o sfidare la adresa credinţei creştine, chiar în noapatea de Rusalii din 1951 de către trupele de securitate şi elevi de la şcolile de ofiţeri securişti, cu plutoane din trupele de intrevenţie etc. În total, au fost aduşi „pe şest", în arealul bănăţean de unde populaţia trebuia dislocată, circa 20.000 de ostaşi şi comandanţii lor. Aceştia au fost repartizaţi pe sate, unde, împreună cu reprezentanţii partidului şi statului din administraţia locală, dis-de-dimineaţă, între orele 3.00 şi 4.00, au năvălit, ca barbarii pe vremuri, în casele oamenilor vizaţi, trezind întreaga populaţie din localitate prin ţipetele de spaimă şi urletele de jale care i-au cuprins pe cei duşi, aproape pe sus, spre vagoanele trase în gări, permiţându-le să ia cu ei doar strictul necesar. Apoi, casele au fost vandalizate de sărăntocii satului, unele chiar distruse.

Deportare pentru colectivizare

O mărturie în acest sens am primit-o şi personal, în 1952, de la un căruţaş care m-a dus de la gara Cruceni la Foeni, el fiind abia întors din Bărăgan graţie unei relaţii mai sus avute... Pe toată durata ac