Dosarul „Un milion de euro pentru PSD” a fost amânat cu aproape o lună pentru că fostul director Insomar, Gheorghe Teodorescu şi directorul Interagro, Viorel Bărac nu au avut timp să-şi angajeze avocaţi. La cererea celor doi, Judecătoria Sectorului 1 a stabilit un nou termen, al treilea, pe 20 aprilie. Sursa: Theodor Pana
Judecătorul a pus în vedere celor patru inculpați că este ultima dată când acceptă o amânare pentru lipsă de apărare. Înainte de proces, miliardarul Ioan Niculae s-a întreţinut câteva zeci de minute pe holurile instanţei cu Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, judecat în aceeaşi cauză.
Bani pentru partid
Cei patru inculpaţi au fost trimişi în judecată la începutul anului sub acuzaţiile de fals în înscrisuri după ce, în cursul anului 2009, Bunea Stancu şi-a folosit influenţa de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a Partidului Social Democrat (PSD), pentru a obţine, cu încălcarea legii ce priveşte finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, patron al SC Interagro. Banii urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD Mircea Geoană.
Contracte fictive
Sumele de bani urmau a fi furnizate indirect, mai exact Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. În acest fel, se disimula destinaţia reală a sumelor de bani. În schimbul banilor oferiţi, Niculae a solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul PSD, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazu