Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zero barat: simularea Bacului anunţă un dezastru cu repetiţie

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 martie 2012 ·

La Iaşi, doar 27% au luat note de promovare. Sunt licee în care niciun elev nu este interesat de examen. Profesorii sunt disperaţi, încercând să-i mediteze dar în sute de locuri există licee doar cu numele. Sursa: EVZ

Dezastrul de la examenul de bacalaureat de anul trecut e pe cale de a se repeta. Simularea examenului făcută zilele trecute în Iaşi i-a făcut pe profesori să îşi pună mâinile în cap.

Doar 27,14% dintre elevii care au participat au reuşit să obţină medii peste 6. În patru unităţi de învăţământ nu a promovat nici un elev.

Profesorii se roagă de părinţi

Profesorii spun că elevii sunt de­zin­te­resaţi sau că mai aşteaptă până când să se apuce serios de învăţat. Mulţi elevi cred că Bacul nu îi ajută să-şi găsească un loc de muncă, aşa că urmăresc doar să obţină diplomă de 12 clase.

Colegiile "M.Sturdza", Tehnic de Transporturi, "I.C. Ştefănescu" şi Grupul Şcolar "C.Brâncuşi" au ieşit mai mult decât şifonate după simulare. Niciun elev din cele patru unităţi de învăţământ nu a reuşit să ia notă de trecere.

Până acum se pare că doar profesorii sunt îngrijoraţi, elevii susţinând cu seninătate că, ori mai aşteaptă până când să se pună serios pe treabă, ori nu îi interesează foarte mult dacă iau sau nu examenul de bacalaureat.

"Interesul pentru acest examen este extrem de scăzut. Am elevi care mi-au spus clar că ei au de gând să plece la muncă în străinătate după ce termină liceul. Nici cei care vor să îşi găsească un loc de muncă în ţară nu cred că Bacalaureatul i-ar putea ajută foarte mult. În aceste condiţii nu ne rămâne decât să ne întâlnim cu părinţii şi să analizăm împreună ce e de făcut", a spus Ştefan Chichirau, directorul Colegiului “M. Stur­dza". Anul trecut doar 8% dintre elevii co­legiului au reuşit să îşi ia diplomă de ba­calaureat.

Nu servesc ore suplimentar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 4 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 4 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 7 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 9 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 7 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 10 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Reparaţiile la Podul Giurgiu-Ruse vor fi reluate pe partea bulgară de săptămâna viitoare

HotNews acum 12 ore
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de MAE, lucrările

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 6 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Moscova amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA

HotNews acum 13 ore
Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit AFP. „Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este s

FOTO Demisie la The Washington Post, după ce ziarul a respins o caricatură cu patronul Jeff Bezos în genunchi în fața lui Trump, oferindu-i un sac de bani

HotNews acum 6 ore
Caricaturista Ann Telnaes a publicaţiei americane The Washington Post (WP) a demisionat de la acest ziar după ce conducerea i-a respins o caricatură prin care sugera că patronul cotidianului, Jeff Bezos, încearcă „să obţină favoruri din partea lui D

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/9°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

3°/10°
mar.

5°/13°
mie.

6°/10°