După Polonia, iată că şi România se bazează pe gazele de şist pentru a-şi asigura independenţa energetică faţă de Rusia, în ciuda polemicilor privind riscurile potenţiale pentru mediu şi sănătate, comentează agenţia France Presse.
France Presse remarcă faptul că joi, peste 2.000 de persoane au manifestat la Bârlad contra proiectului de explorare al grupului american Chevron în regiunea lor, denunţând riscurile de poluare.
Agenţia franceză i-a solicitat opinia în acest sens preşedintelui Agenţiei române pentru Resurse Minerale (ANMR), Alexandru Patruti. ANMR tocmai a lansat un studiu de evaluare a potenţialelor rezerve, iar un raport al Agenţiei americane de Informaţii privind Energia apreciază că resursele României, Bulgariei şi ale Ungariei totalizează 538 de miliarde de metri cubi. Bucureştiul visează deja să renunţe la costisitoarele importuri de gaze ruseşti, comentează AFP. Mai mulţi giganţi energetici stau la coadă, printre care americanii de la Chevron, canadienii de la Sterling Resources şi ungurii de la MOL.
Chevron, care a obţinut o concesiune pe 600.000 de hectare în regiunea Bârlad, vrea să înceapă acolo explorările încă din cel de-al doilea semestru al lui 2012, dacă obţine autorizaţiile. "Gazul de şist reprezintă o oportunitate majoră pentru România”, a declarat pentru AFP directorul pentru România al Chevron Upstream Europe, Thomas Holst, citând printre avantaje securitatea energetică, atragerea de investiţii şi crearea de locuri de muncă. Chevron trebuie să aleagă acum locul pentru primele forări exploratorii. Sunt în studiu trei, dar Holst preferă să nu le precizeze, pentru a nu supune localnicii "unor presiuni inutile”, notează AFP.
Pentru că metoda de extracţie, fracturarea hidraulică, este acuzată de apărătorii mediului că ar polua pânzele freatice, că ar fragiliza solurile şi că ar favoriza chiar producerea de cutremure d