Mesajul a fost trimis. Multumesc!

POVESTEA FUGARULUI BOLDEA - de la tânără speranţă în politică la urmărit internaţional

Publicat in Gandul, vineri 23 martie 2012 · ·

"Imperiul Boldea" din Galaţi a fost construit printr-un lung şir de controverse. Artizanul acestei construcţii este Mihail Boldea, care a făcut astfel încât să atragă tot timpul diverse scandaluri în zona publică şi să amestece afacerile de familie cu cele publice şi chiar instituţionale. Dincolo de faptele care au atras atenţia procurorilor, există câteva episoade care îl au ca personaj central pe Mihail Boldea şi care au fost consemnate de-a lungul timpului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mama profesoară, tatăl muncitor la combinat

Mihail Boldea are 36 de ani şi provine dintr-o familie obişnuită, mama fiind profesoară la un liceu din Galaţi, iar tatăl său muncitor la combinat. Are doi fraţi, Valentin şi George Ştefan. Ambii au terminat Medicina, primul fiind şeful Direcţiei de Sănătate Publică din Galaţi, iar celălalt fiind administrator al mai multor societăţi comerciale. După ce a urmat cursurile Liceului "Vasile Alecsandri " din Galaţi, Mihail Boldea a urmat Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1998, iar în anul 2008 şi-a dat masteratul în ştiinţe penale. Încă de la încheierea facultăţii a intrat în avocatură ca stagiar, lucrând sub îndrumarea unui avocat recunoscut din Galaţi, iar în 2000 şi-a deschis propriul cabinet. A intrat în atenţia publică după ce a intervenit în dosare cu notorietate, în multe dintre acestea fiind implicate şi persoane cunoscute ca făcând parte din lumea interlopă. Este vorba despre nume precum Marian Ivan, asasinat în 2008, sau fraţii Corduneanu din Iaşi. Are însă şi apariţii în dosare cu cauze serioase, cum ar fi cel privind greva angajaţilor de la ArcelorMittal Galaţi, în care i-a ajutat pe avocaţii care susţineau cauza administraţiei combinatului siderurgic. Nu a durat mult până când a ajuns să fie unul dintre cei mai cunoscuţi apărători d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pus să facă o promisiune românilor după victoria în alegeri, Nicușor Dan răspunde: „Asta garantez din acest moment”

HotNews acum 2 ore
„Ce promisiune puteți să faceți, domnule președinte, dacă ar fi să identificați una singură pe care românii s-o aibă acum în minte?”, a fost întrebat luni Nicușor Dan, de către jurnaliștii Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, într-un interviu la B1 Tv. „

Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile pentru o încetare a focului, anunță Trump, după discuția „foarte bună” cu Putin

HotNews acum 41 minute
Președintele american Donald Trump anunță că discuția la telefon purtată luni cu omologul rus Vladimir Putin a decurs „foarte bine”, iar Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocierile pentru o încetare a focului, notează The Guardian. Trump a pre

Tragedie aviatică în Egipt. Un avion de antrenament al armatei s-a prăbușit

HotNews acum 21 minute
Un avion de antrenament militar egiptean s-a prăbuşit luni în timpul unui exerciţiu, niciunul dintre membrii echipajului nesupravieţuind, a declarat un purtător de cuvânt al armatei într-un comunicat, fără să precizeze numărul victimelor, potrivit A

Marcel Ciolacu și-a anunțat colegii că își dă demisia de la conducerea PSD. Decizia va fi anunțată oficial marți

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD, în cadrul ședinței informale a conducerii social-democrate care se desfășoară la Vila Lac, au declarat surse din partid pentru HotNews. Deocamdată doar Ciolacu a renunțat la postu

Trump l-a sunat mai întâi pe Zelenski și apoi pe Putin

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump i-a sunat luni separat pe omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin, în eforturile sale de a găsi o modalitate de rezolvare a conflictului din Ucraina, scriu EFE și Agerpres. Casa

Papa Leon, invitat de Donald Trump la Casa Albă. Scrisoarea primită de la JD Vance

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea l-a primit în audiență luni dimineață la Vatican pe vicepreședintele american JD Vance, care i-a înmânat suveranului pontif o scrisoare din partea președintelui Donald Trump prin care acesta îl invită în vizită la Washington, a

Manelistul Jador, cercetat penal pentru conducere sub influenţa substanţelor. Rezultatul testării făcute de poliţiştii rutieri a fost confirmat de INML

HotNews acum 3 ore
Cântăreţul Jador este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor, după ce, oprit în trafic de poliţiştii rutieri, a fost testat pozitiv la opiacee, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală. Cântă

Netanyahu promite că Israelul va „prelua controlul asupra întregii Fâșii Gaza”

Adevarul acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu susține că armata sa înaintează în Gaza și anunță că va prelua controlul asupra întregii enclave palestiniene, în timp ce luptele cu Hamas se intensifică.

Reacția lui Donald Trump, după ce Joe Biden a fost diagnosticat cu o „formă agresivă” de cancer

HotNews acum 10 ore
Clasa politică americană a reacționat după anunțul că fostul preşedinte american Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de prostată. Fostul președinte SUA a fost diagnosticat vineri cu o „formă agresivă” de cancer de prosta

Ploi și vijelii în toată țara. Alerte emise de meteorologi

HotNews acum 11 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme deosebit de rece, ploi și vijelii în toată țara, pentru zilele de luni și marți. Pentru intervalul luni, ora 10.00, marți, ora 20.00, meteorologii anunță precipitații moderate cantitativ, la

Vremea

București
acum

16°
lun.

10°/22°
mar.

10°/22°
mie.

12°/21°
joi

15°/26°
Iasi
acum

10°
lun.

9°/19°
mar.

9°/22°
mie.

9°/23°
joi

12°/22°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/21°
mar.

7°/20°
mie.

13°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/13°
mar.

3°/19°
mie.

7°/19°
joi

11°/21°
Timisoara
acum

12°
lun.

11°/18°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

13°/23°