Cazul Boldea este ca o ceapă: Cu cât desfaci mai multe straturi, cu atât mirosul devine mai înţepător. Este mirosul insuportabil al corupţiei generalizate şi al Sistemului ticăloşit care sufocă România.

Mai întâi, ceva este putred la DIICOT. Codul de procedură penală prevede trei şi numai trei măsuri preventive restrictive de libertate: interdicţia de a părăsi localitatea, interdicţia de a părăsi ţara şi reţinerea sau arestarea preventivă. Cum Mihail Boldea era deputat, el beneficia de imunitate şi, prin urmare, nu putea fi reţinut sau arestat decât cu avizul Camerei Deputaţilor. Cu toate acestea, procurorii DIICOT au ales să ceară arestarea asumându-şi riscul ca în intervalul scurs între cererea adresată Camerei şi acordarea avizului, Boldea să părăsească ţara nestingherit, ceea ce, evident, s-a şi întâmplat. Procurorii ar fi putut foarte bine să îi dea un ordin de interdicţie urmând ca ulterior în funcţie de probele adunate să dispună şi o eventuală arestare. Un precedent a existat în cazul Cătălin Voicu, în care DNA a procedat exact în acest fel. Procurorii DIICOT fie l-au scăpat pe Boldea din incompetenţă, fie cu bună ştiinţă, dar rezultatul rămâne acelaşi: l-au scăpat. Declaraţiile date ieri de purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, cum că „SRI a întreprins strict măsurile solicitate de procurori'', sugerează că aceştia nici măcar nu au cerut SRI să-l urmărească pe Boldea. Faptul, subliniat ieri insistent de şeful DIICOT, Codruţ Olaru, că oamenii săi au aflat prin mijloace proprii când şi pe unde a părăsit Boldea ţara nu este deloc spre lauda DIICOT, ci dimpotrivă.

Cu siguranţă, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă în România demnitarii - parlamentari şi miniştri - nu ar beneficia de imunitate penală. Procurorii DIICOT ar fi trebuit să prevadă „vidul legislativ'' de care au vorbit atât Olaru, cât şi procurorul general, Laura Codru