Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei trei copii din Argeş care au căzut într-un canal de evacuare au fost declaraţi MORŢI

Publicat in Gandul, vineri 23 martie 2012 ·

Cei trei copii din comuna argeşeană Băiculeşti, care au căzut într-un canal de evacuare al hidrocentralei din localitate şi au fost scoşi din apă de către pompierii militari, au fost declaraţi morţi, vineri seară, după ce medicii de la Ambulanţă au încercat mai bine de o oră manevre de resuscitare.

Trupurile neînsufleţite ale celor trei copii urmează să fie transportate la morga din Piteşti în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor morţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Sunt trei băieţi, doi fraţi - unul de 11 ani, celălalt de 12 ani - şi un al treilea băiat de 11 ani. Cei de 11 ani erau colegi în clasa a cincea, celălalt băiat era elev în clasa a şasea. Cu toate eforturile medicilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, aceştia nu au putut fi salvaţi, au fost eforturi disperate, dar manevrele de resuscitare s-au dovedit fără succes", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, lt Mădălina Epure.

Trei elevi din Băiculeşti, judeţul Argeş, între care doi fraţi, au căzut, în condiţii încă neelucidate, într-un canal de evacuare al hidrocentralei din localitate. Iniţial, o localnică a auzit strigătele de ajutor ale unuia dintre cei doi fraţi, celălalt fiind în apă, cu faţa în jos şi cu ghiozdanul în spate, iar o rudă a femeii a sunat imediat la Serviciul Unic de Urgenţă 112.

"Am văzut un copil strigând după ajutor, era în apă, iar apoi am văzut un alt copil în apă cu ghiozdanul în spate şi cu faţa în jos. Un alt ghiozdan era la capul podului. Eu sunt cardiacă, m-am speriat foarte tare şi am fugit după ajutor. Am anunţat-o pe o nepoată de-a mea care a sunat la 112", a declarat femeia.

Ulterior, părintele unui al treilea copil, elev în clasa a cincea tot la şcoala din satul Valea Brazilor, comuna Băiculeşti, coleg cu cei doi fraţi, a reclamat lipsa copilului, care a fost găsit

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 24 minute
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum 35 minute
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Vremea

București
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°