Într-o carte controversată, e vorba de The Grand Design, publicată de Stephen Hawking şi Leonard Mlodinow în 2010, se spune: „Potrivit lui Richard Feynman, un sistem nu are o singură istorie, ci orice istorie posibilă.”

Afirmaţia tulbură simţul comun şi perspectiva naivă asupra realităţii, dar se aplică universului în întregul său. Pentru a ne descurca în hăţişul paradoxurilor, Hawking propune o abordare numită „realism dependent de model” (model-dependent realism): „Creierele noastre interpretează semnalele transmise de organele de simţ realizând un model al lumii. Când acest model reuşeşte să explice evenimentele, tindem să-i atribuim, lui, elementelor şi conceptelor constitutive, calitatea de realitate ori adevăr absolut.” Dar există mai mult căi de a „modela” aceeaşi situaţie fizică apelând la elemente şi concepte diferite. Dacă două modele pot configura acceptabil aceleaşi evenimente, suntem liberi să-l asumăm pe unul sau pe celălalt, după plac. Istoria ştiinţei e alcătuită din teorii şi modele din ce în ce mai îmbunătăţite, de la Platon la Newton şi la teoria cuantică, şi speră să ajungă la o teorie ultimă şi definitivă. Autorii propun un candidat: M-theory – noua teorie a stringurilor, a corzilor. Aceasta e o familie de teorii diferite, fiecare răspunzând perfect unei anumite secţiuni a situaţiilor fizice. Ea se aseamănă cu o hartă, căci niciuna dintre hărţile noastre plane nu reproduce perfect tot Pământul, ci doar secţiuni din el, rezultanta sugerând adevărata configuraţie a Terrei. În plus, nu există un singur univers, ci mai multe, iar crearea lor nu cere cu necesitate intervenţia divină. Ele decurg firesc din legile fizicii. Comparaţia cu muzica e şi ea de reţinut: nu despre particule este vorba, ci despre corzi. Melodia depinde de locul în care şi de forţa cu care „ciupeşti” corzile, căci universul este o simfonie care acceptă ori