Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Cum să se întâmple asta în 2012?!" Ce i-a scos din minţi pe stelişti şi explicaţia oficială pentru "descoperirea" făcută de Florin Costea

Publicat in Pro Sport, vineri 23 martie 2012 · ·

UPDATE Observatorul partidei FCM Târgu Mureş - Steaua (scor 1-0), Mircea Cezar Ionescu, a clarificat pentru cititorii ProSport problema "mingilor dezumflate".

"Hai 'domne' să terminăm cu poveştile astea de adormit copiii. Eu am fost observator la jocul ăsta şi vă povestesc exact cum a fost: e adevărat că l-am văzut pe Florin Costea în timpul jocului că a venit la marginea terenului cu o minge în mână şi mi-a făcut semn că i se pare cam dezumflată. I s-a dat alta iar apoi nimeni nu a mai comentat absolut nimic.

După meci, a venit Narcis Răducan la mine şi a început să se plângă de această problemă. I-am spus că voi nota în raportul de joc plângerea lor, dar acum nu mai are nicio relevanţă.

Jocul s-a disputat, am vorbit şi cu Cristi Balaj după meci şi mi-a spus că n-a observat nicio minge dezumflată pe teren. Altfel ar fi oprit chiar el jocul. Credeţi că noi ne permiteam să lăsăm un meci să se joace în aceste condiţii, să ne vadă o ţară întreagă?

Sau cum credeţi că îi lăsa Cristi (n.r. Balaj) pe fotbalişti să joace cu mingi dezumflate.

Îi înţeleg şi pe cei de la Steaua, probabil erau supăraţi după înfrângere. Nu are rost să dea vina pe teren, pe mingi sau pe cine ştie ce motiv", a declarat pentru ProSport observatorul meciului, Mircea Cezar Ionescu.

Steliştii i-au acuzat aseară pe cei de la Târgu Mureş că au făcut orice le-a stat în putinţă pentru a fragmenta jocul şi s-au folosit de toate mijloacele pentru a câştiga cele trei puncte puse în joc. Tensiunea cumulată pe parcursul partidei i-a făcut să explodeze pe jucătorii lui Ilie Stan.

Tehnicianul stelist le ia apărarea elevilor săi şi i-a susţinut spunând că jocul a fost foarte fragmentat de elevii lui Sabău după înscrierea golului. Ardelenii sunt arătaţi cu degetul de stelişti pentru că inclusiv cei care intrau cu targa pe teren trăge

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 5 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 9 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°