Uite o știre din Ora de Cluj, care mi-a scăpat la începutul acestei săptămâni: directorul Departamentului de Resurse Umane din cadrul Serviciului de Informații Externe (SIE), Octavian Bundiță, s-a aflat în vizită de recrutat spioni la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj. Întâlnirea a fost una cât se poate de oficială, Bundiță având ocazia să-și laude ”marfa” pe față: misiuni internaționale, slujirea țării, loc de muncă sigur și bine remunerat.
Octavian Bundiță a mai spus că și-ar dori un parteneriat permanent cu UBB, după modelul pilot lansat anul trecut cu Universitatea București (e ciudat cum știrea asta a trecut, la începutul anului 2011, aproape neobservată și necomentată). Și, totuși, ce e în neregulă cu această știre? Păi ar fi mai multe.
Pentru început, trebuie să menționez că nu sunt într-atât de naiv încât să nu-mi dau seama că recrutarea agenților și ofițerilor pentru diferitele servicii secrete nu se făcea și până acum încă de pe băncile facultăților. Această practică durează cel puțin din a doua jumătate a anilor 90. Nici atunci și cu atât mai puțin acum, nu am crezut și nu cred, însă, în utilitatea și necesitatea declarată a serviciilor secrete. În anii 90, în România, asupra acestora mai plana anatema fostei Securități. Apoi am avut ocazia să mă conving că nu țara este cea servită de serviciile secrete, ci anumite grupuri de interese politice, economice și financiare. Slujirea (și susținerea) celor aflați la putere (în schimbul propriilor privilegii) și nu a cetățenilor ori a țării de către serviciile secrete nu a fost o excepție care să țină de ”tipicul” perioadei comuniste, ci regula pentru orice formă de organizare socială.
Nici SRI, nici SIE, nici alt serviciu nu a reușit, în toată această perioadă, să evite devalizarea țării și al cetățenilor
