În urma etapei intermediare ce tocmai s-a încheiat, singurul lucru frumos ce ne rămâne în minte este faptul că putem și noi să ne bucurăm de imprevizibilitatea fotbalului.
În rest, nu ne rămâne decât să plângem valoarea per-total a fotbalului românesc și să conștientizăm că în Liga I, despre echipe favorite se poate vorbi doar pe hârtie și în cotele de la pariuri.
E trist, e lamentabil modul în care se desfășoară lucrurile și cel mai rău este faptul că ne dăm seama, pe etapă ce trece, că nu există o echipă pe care să o numim cu mândrie campioana României.
Pentru că o campioană nu este echipa care profită de rezultatele greșite ale rivalelor, ci cea care demonstrează pe teren că merită să câștige trofeul suprem. E cea care ar trebui să ne încânte cu jocul prestat, cea care ar trebui să treacă de orice obstacol, fie că acesta se numește arbitru sau autobază, să câștige meciuri, puncte și să se așeze cu mândrie și merituos pe fotoliul de lider al clasamentului.
Din păcate, fotbalul românesc este incapabil de a avea o asemenea relație cu una din cele 18 echipe angrenate în luptă. Și asta pentru că suntem deficiari la atât de multe lucruri, încât încercăm întotdeauna să le ascundem sub fluierul arbitrului sau acțiunile adversarilor.
Iar faptul că accentuăm atât de mult numele unor echipe conduce la fapte care nu fac altceva decât fure din partea spectaculoasă a unui meci de fotbal: trageri de timp, intrări dure la adversari, decizii inegale ale arbitrilor.
Avem o Ligă I, avem 18 echipe angrenate în cadrul ei, avem favorite la titlu mai mult decât degete la o mână, dar niciuna dintre ele nu merită să-i fie asociat cuvântul "campioană". Iar cea care, totuși, va reuși să ducă titlul acasă, va fi cea care a avut arbitrii mai părtinitori, cea care a avut noroc mai mult, cea care a greșit mai puțin. NICIODATĂ nu va fi cea care merită. P
