Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un oficial nord-coreean ar fi fost executat cu lansatorul de obuze din ordinul lui Kim Jong-un

Publicat in Adevarul, vineri 23 martie 2012 ·

Phenianul a recurs la o „epurare sângeroasă" în rândul ofiţerilor şi oficialilor de rang înalt, în cursul perioadei de doliu de după moartea lui Kim Jong-il, întrucât unii dintre aceștia nu ar fi dat dovadă de loialitate. Execuțiile ar fi fost făcute „prin metode barbare, inclusiv lansatoare de obuze", scrie cotidianul sud-coreean „Chosun Ilbo", preluat de „The Independent".

Un adjunct al ministrului Apărării găsit beat în timpul perioadei de doliu pare că a fost executat cu un lansator de obuze, la ordinul lui Kim Jong-un, cel de-al treilea fiu şi succesorul lui Kim Jong-il, care a murit în decembrie.

Noul lider ar fi vrut ca, în urma execuţiei, „să nu mai rămână din el nicio urmă, nici măcar un fir de păr", scrie cotidianul sud-coreean în ediţia de joi.

Un oficial din cadrul Ministerului sud-coreean al Unificării a calificat informaţia drept „plauzibilă", subliniind că Phenianul „a spus clar că cei care încalcă perioada de doliu vor fi pedepsiţi".

Potrivit cotidianului sud-coreean, care atribuie informaţia despre epurare unei surse guvernamentale, regimul nord-coreean a pus această ameninţare în aplicare tocmai pentru a demonstra autoritatea „liderului suprem" Kim Jong-un, notează Mediafax.

Noul lider de la Phenian ar fi ordonat unor oficiali să „se debaraseze" de zeci de ofiţeri şi oficiali civili.

Cei găsiţi vinovaţi de infracţiuni începând de la starea de ebrietate şi până la hărţuire sexuală se pare că au fost executaţi.

Unii experţi se întreabă dacă succesorul lui Kim Jong-il ar fi dat ordinele personal sau dacă ar fi transmis doar sugestii unor oficiali de rang inferior.

„Mă îndoiesc că ar fi controlat totul în mod direct", a declarat Kim Tae-woo, preşedintele Institutului pentru Unificarea Naţională a Coreei.

„Kim Jong-un trebuie să fie foarte atent", având în vedere că urmează să-şi impună controlul asupr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 3 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 5 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 2 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°