Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uniunea Europeană impune noi sancţiuni regimului autoritar din Belarus

Publicat in Adevarul, vineri 23 martie 2012 ·

Uniunea Europeană a decis astăzi impunerea unor noi sancţiuni regimului autoritar din Belarus, făcând astfel presiuni pentru eliberarea deținuților politici din această țară, relevă AFP.

Miniștrii europeni de Externe au căzut de acord să înghețe bunurile a 29 de companii și să le blocheze conturile, precum și să priveze de viză 12 persoane, a declarat un diplomat care a ținut să-și păstreze anonimatul.

Astfel, lista neagră pe care figurau deja 227 de persoane a fost completată cu nouă magistraţi şi poliţişti, precum şi cu trei oameni de afaceri.

Sancțiunile vin în contextul în care la Minsk s-a accentuat represiunea opoziţiei după realegerea controversată a președintelui Aleksandr Lukaşenko în decembrie 2010.

„Este singurul regim din Europa în care există deţinuţi politici, este singurul regim din Europa care execută oameni. Este o situaţie înspăimântătoare", a afirmat şeful diplomaţiei suedeze, Carl Bildt.

„Sunt extrem de preocupată de ceea ce se întâmplă cu societatea civilă" din Belarus, a afirmat, la rândul său, Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă.

„Am transmis clar regimului din Belarus că ar trebui să elibereze deţinuţii politici", a adăugat Ashton, subliniind că dialogul cu Minsk-ul nu va fi posibil decât atunci când regimul va răspunde la cererile europenilor.

Totuși, țările baltice, care se află în apropierea Belarusului, au avut rezerve asupra noilor sancţiuni, atrăgând atenția că ar putea avea și ele de suferit de pe urma restricțiilor.

De cealaltă parte, Aleksadr Lukaşenko, considerat „ultimul dictator din Europa", a confirmat miercuri existenţa unei „liste negre" cu opozanţi, jurnalişti şi membri ai organizaţiilor neguvernamentale care au interdicţie de a părăsi ţara, ca represalii faţă de sancţiunile Bruxelles-ului împotriva regimului său.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°