Duminică, 25 martie, de la ora 17.00, FC Municipal Târgu-Mureş susţine partida din etapa a XXIII-a a Ligii I de fotbal, în deplasare, cu Astra Ploieşti. Partida de după victoria foarte importantă cu Steaua, se anunţă una dificilă, aşa cum vor fi toate până la finalul sezonului.
În turul campionatului, cele două au încheiat la egalitate, 2-2, cu un final foarte disputat. A fost partida în care Victor Astafei a suferit grava accidentare, care l-a ţinut câteva luni pe tuşă. În partida în care actualul director general al celor de la FC Municipal, Anton Heleşteanu era obsevator din partea Comosiei Centrale a Arbitrilor scorul a fost deschis de gazde, prin Florin Dan, în minutul 27. Găman a restabilit egalitatea după pauză, în minutul 63 şi se juca pe contre. Una dintre acestea a dus la accidentarea lui Astafei în minutul 84 la prelungirea partidei cu peste zece minute. În al doilea minut al acestora, Ilyes şi-a readus echipa în avantaj, dar victoria i-a fost „furată” de contraatacul rapid al lui N’Doye, din minutul 100. Pentru FC Municipal, fiecare punct poate fi deosebit de important în cele 12 etape rămase.
Rezultatele etapei a XXII-a:
Gaz Metan Mediaş – CS Mioveni 1-1
Pandurii Târgu-Jiu – Voinţa Sibiu 0-0
Sportul Studenţesc – CFR Cluj 1-1
Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna 3-4
U Cluj – Astra Ploieşti 3-1
Oţelul Galaţi – Dinamo 1-1
Partidele disputate aseară:
Rapid – Ceahlăul P. Neamţ 1-2
FC Vaslui – FC Braşov 0-1
FCM Târgu-Mureş – Steaua 1-0
Programul etapei a XXIII-a
Vineri, 23 martie
CS Mioveni – Pandurii Târgu-Jiu 19.00 Digi Sport
Sâmbătă, 24 martie
Concordia Chiajna – Universitatea Cluj 19.30 Digi Sport
Duminică, 25 martie
Voinţa Sibiu – Sportul Studenţesc 15.00 Digi Sport
Astra Ploieşti – FCM Târgu-Mureş 17.00 GSP TV
FC Braşov – Rapid