Noi, bucureştenii, suntem cei care datorăm foarte mult unor iniţiative culturale precum Festivalul Flamenco clasic şi noile genuri", care - aflat în acest an la cea de a treia ediţie - reuşeşte să se impună ca un element important al ofertei culturale a capitalei României.

Trăsătura puternică a laturii cosmopolite pentru o cultură locală este dată în mare parte de oportunitatea contactului direct, "pe teren propriu", cu exponenţi valoroşi ai unor spaţii culturale diferite şi într-o măsură mai mică de contactele virtuale cu acestea.

De aceea, iniţiativa Institutului Cervantes, prin voinţa domnului Juan Carlos Vidal, directorul aşezământului cultural spaniol din Bucureşti, este cu atât mai importantă. Datorită prezenţei periodice a unor spectacole de foarte bună calitate, care acoperă într-o măsură din ce în ce mai mare această zonă culturală declarată parte a Patrimoniului Imaterial al Umanităţii, publicul acestui festival a cunoscut transformări calitative evidente, trecând de la stadiul primei curiozităţi, la cel de novice şi chiar cunoscător, apt chiar de (deocamdată timide) comparaţii.

Prin acest festival, flamenco, ca sumă a artei dansului, a cântului, a interpretării instrumentale şi chiar a unei particulare arte a evocării, a devenit mai familiar sistemului nostru local de referinţe culturale şi estetice. Chiar dacă în continuare bariera lingvistică reprezintă o problemă, stilul flamenco nu mai este perceput de către cei cât de cât familiarizaţi cu artele spectacolului ca o simplă şarjă de virtuozitate chitaristică acompaniată de bătăi rapide de călcîie şi castaniete. Drumul până la însuşirea universului de semnificaţii dat de detalii ale costumului, ale anumitor şabloane gestuale sau acumulări şi descărcări de tensiuni şi energii este încă lung, dar graţie acestui festival avem speranţa că toate aceste particularităţi ne vor deveni mai la î