În Franţa, lichidarea teroristului Mohamed Merah nu înseamnă şi încheierea acestui episod. Dimpotrivă, au izbucnit polemici şi dezbateri pe diverse teme, începând cu modul în care s-au ocupat serviciile secrete de cazul său. Iar campania electorală în vederea prezidenţialelor a fost marcată profund de această dramă.
Afacerea Merah, cum i se spune deja în depeşele agenţiilor de presă, a adus în centrul campaniei problema securităţii, după ce iniţial ea a fost focalizată pe economie.
Preşedintele Nicolas Sarkozy, candidat la propria succesiune, este însă vehement criticat în ziarul Le Monde, pentru propunerile sale de penalizare a celor care consultă în mod regulat site-urile islamiste şi altele de natură să incite la ură. "Internetul a fost transformat de preşedinte în ţap ispăşitor", scrie ziarul amintit.
Nicolas Sarkozy mai este acuzat că de aproape zece ani, deci încă de când era la Ministerul de Interne, şi-a luat acest obicei, de a propune o nouă lege penală după fiecare dramă petrecută în Franţa. Editorialistul ziarului Le Monde consideră că măsura propusă de Nicolas Sarkozy contravine unui principiu fundamental stipulat în Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului şi anume cel legat de libertatea de expresie. Consultarea unui site care fac apologia terorismului şi a violenţei nu poate constitui un delict, atâta vreme cât persoana respectivă nu tulbură liniştea publică, scrie ziarul.
În cotidianul Le Figaro, scriitorul Yann Moix consideră însă că este necesară o lege împotriva celor caută stagii “de terorism”. Între intenţie şi actul terorist nu există nici o diferenţă, scrie Yann Moix, care adaugă: “Când vine vorba de terorism, intenţia este în act şi actul este în intenţie. Actul este intenţie şi intenţia este act".
Iată-ne deci în plină dezbatere de natură filozofică şi semantică legată de terorism şi motivaţiile sale.