Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trimitere director Casa de Cultură Sibiu arestat

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului TOMUŢA SILVESTRU, director al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În perioada decembrie 2011 - februarie 2012, inculpatul Tomuţa Silvestru, în calitate de director al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale din Sibiu (denunţător în cauză) să îi remită lunar, cu titlu de mită, pe o perioadă de 5 ani, suma de 2.000 de euro, deci în total 120.000 de euro, pentru a aproba închirierea unui spaţiu din incinta Casei de Cultură în condiţii avantajoase pentru firma denunţătorului. Acest contract fusese încheiat în cursul lunii decembrie 2011 pe o perioadă de 5 ani iar cuantumul chiriei (500 de euro lunar) era modic, comparativ cu nivelul chiriilor percepute pentru alte spaţii ale aceleiaşi instituţii. La data de 29 februarie 2012, inculpatul Tomuţa Silvestru a fost surprins în flagrant în timp ce primea de la denunţător suma de 8.600 lei ca primă tranşă din banii pretinşi. La data de 1 martie 2012, Tribunalul Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului Tomuţa Silvestru, pe un termen de 29 de zile (comunicatul nr. 109/VIII/3 din data de 1 martie 2012). Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Sibiu. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiter

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum 9 ore
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 8 ore
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

Sibiu: O maşină a pătruns pe contrasens şi a intrat într-un autobuz în care erau doi pasageri / În urma impactului, cele două vehicule au luat foc / Şoferul autoturismului a murit şi nu a fost stabilită identitatea acestuia

News.ro acum 8 ore
Un accident rutier a avut loc, marţi seară, în municipiul Sibiu, după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a lovit un autobuz de transport călători, iar în urma impactului, cele două vehicule au luat foc. Şoferul autoturismului a murit şi încă nu i

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului 2024

Capital acum 11 ore
Campionul olimpic la natație David Popovici a fost desemnat, marți, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport. Sportiva anului a fost aleasă canotoarea Simona Radiș, campioană mondială și european

SuperLiga: Dorinel Munteanu este noul antrenor al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe

HotNews acum 11 ore
Dorinel Munteanu (56 de ani) este noul antrenor principal al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a anunțat clubul din SuperLiga. După trei luni și jumătate, Munteanu revine pe banca unei echipe din prima ligă a României. Tehnicianul are ca obiectiv calif

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum 8 ore
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

După Sorana Cîrstea, şi Gabriela Ruse a acces în turul doi la Miami Open

News.ro acum 7 ore
Gabriela Ruse, locul 102 WTA, venită din calificări, a acces în turul doi al turneului de categorie WTA 1000 Miami Open. Ruse (27 de ani) a învins-o în runda inaugurală pe rusoaica Polina Kudermetova, 21 de ani, locul 56 WTA, scor 6-1, 6-7 (5), 6-2.

Nicușor Dan: „Odată ajuns în Cotroceni, mă gândesc că Elena Lasconi ar putea fi primarul Bucureștilor”

Gandul acum 9 ore
Nicușor Dan pare să încerce un troc politic cu Elena Lasconi. Ar fi de acord să-i ofere președintelui USR vrabia de pe gard, Primăria București, contra retragerii sale din cursa mare, Cotrocenii, a sugerat el la Observator. Am în minte, bineînțeles,

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/15°
Constanta
acum

-4°
mie.

-4°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mie.

-4°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/12°
sâm.

4°/11°
Timisoara
acum

-7°
mie.

-7°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

6°/14°