O bubuitură şi o flacără care se apropie ameninţător. Sunt ultimele lucruri pe care şi le aminteşte unul dintre pompierii răniţi în exploziile de la Sighet. Astăzi, s-a întors acasă după mai bine de o lună în care medicii s-au zbătut să îi salveze viaţa. Şi a vorbit pentru prima oară despre infernul prin care a trecut. (BETA)
În dimineaţa zilei de 19 februarie, Cristian Ardelean a fost printre primii care au păşit în imobilul zguduit de explozie. Şapte tinere erau, deja, în spital. Iar vinovatul trebuia găsit.
A păşit, fără teamă, spre pericol. A urmat însă cea de-a doua explozie.
Nouă oameni au mai fost răniţi. Printre ei, directorul local al companiei de gaze, care a murit între timp la spital. Încă internaţi au rămas un poliţist, cu arsuri pe 75% din suprafaţa corpului, şi un alt pompier.
Pentru suferinţa tuturor, vinovată e compania de gaze din Sighetul Marmaţiei. Reţeaua montată sub oraş era o bombă cu ceas, gata oricând să explodeze.
O bubuitură şi o flacără care se apropie ameninţător. Sunt ultimele lucruri pe care şi le aminteşte unul dintre pompierii răniţi în exploziile de la Sighet. Astăzi, s-a întors acasă după mai bine de o lună în care medicii s-au zbătut să îi salveze viaţa. Şi a vorbit pentru prima oară despre infernul prin care a trecut. (BETA)
În dimineaţa zilei de 19 februarie, Cristian Ardelean a fost printre primii care au păşit în imobilul zguduit de explozie. Şapte tinere erau, deja, în spital. Iar vinovatul trebuia găsit.
A păşit, fără teamă, spre pericol. A urmat însă cea de-a doua explozie.
Nouă oameni au mai fost răniţi. Printre ei, directorul local al companiei de gaze, care a murit între timp la spital. Încă internaţi au rămas un poliţist, cu arsuri pe 75% din suprafaţa corpului, şi un alt pompier.
Pentru suferinţa tuturor, vin