Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suporterii Universităţii Craiova au fost bătuţi crunt de jandarmi!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 martie 2012 ·

Mai mulţi suporteri au fost reţinuţi, sâmbătă, în urma unor incidente ce au avut loc în timpul mitingului din Piaţa Victoriei, unde circa 1.000 de suporteri au protestat în Piaţa Victoriei, împotriva preşedintelui FRF, Mircea Sandu, dar şi a şefului LPF, Mitică Dragomir, la mitingul "Ştiinţa nu moare". Cei mai mulţi dintre fani au venit de la Craiova, dar au venit şi câţiva membri ai galeriilor de la Dinamo şi Steaua.

La 45 de minute după ce a început mitingul pe care fanii Craiovei îl anunţaseră ca fiind paşnic, un suporter al Universităţii a fost evacuat din rândul celorlalţi participanţi. Imediat s-a creat o ambuscadă, iar după câteva îmbrânceli între forţele de ordine şi suporteri, jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene şi i-au dispersat pe majoritatea fanilor din Piaţa Victoriei. S-au aprins şi torţe, iar mulţi fani au fost reţinuţi şi urcaţi în dubele Jandarmeriei, după ce în prealabil au fost bătuţi crunt.

După aproximativ un sfert de oră, în Piaţa Victoriei au revenit aproximativ 100 de suporteri, care au continuat protestul. Unul dintre cei reţinuţi este fiul ofiţerului de presă al Universităţii Craiova Vicenţiu Neagoe, Vlad. Acesta a fost bătut de jandarmi, tras de păr în drum spre dubă şi i s-au pus cătuşele.

Andrei Florin, membru al Asociaţiei Suporterilor Români din partea clubului Dinamo, a declarat că jandarmii au început să îi bruscheze pe fani în momentul în care au strigat: "Pleacă Traiane".

În Piaţa Victoriei au fost aduse patru autocare cu care fanii Universităţii au venit de la Craiova, o parte dintre ei s-au urcat în ele, însă alţi 50 de fani vor să meargă spre Piaţa Universităţii, iar jandarmii s-au pus pe două rânduri încercând să îi împiedice să meargă în direcţia respectivă. Reprezentantul Jandarmeriei, Cosmin Pană, a declarat că din primele informaţii 15 persoane ar fi fost duse la secţie pentru investigaţii. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 3 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 7 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°