Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Românii au talent”, ediţia a şasea: dans, comedie şi magie

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 24 martie 2012 ·

Aflat la cea de-a şasea ediţie, show-ul difuzat de Pro TV, vineri de la ora 20:30, a adus pe scenă şi de această dată, oameni talentaţi din toată ţara.

1 /.

Primul concurent, din Constanţa, a fost Radu Chiriac (34 de ani), de profesie sunetist. El s-a apucat de cântat din pur amuzament şi s-a prezentat în faţa juriului de la “Românii au talent” cu piesa “CielitoLindo”, melodia preferată a mamei sale pe care a pierdut-o în urmă cu trei ani. Interpretarea a creat emoţii printre spectatori, Radu reuşind să-i convingă de talentul său şi pe cei trei juraţi, trecând astfel în etapa următoare.

Un număr care a avut trecere la public, dar şi la juriu, a fost cel al trupei de acrobaţi, “Upgrade”. La finalul reprezentaţiei lor Andi Moisescu a declarat: “A fost un spectacol la care ne-am uitat cu toţii cu gura cascată. Ăsta e lucrul care contează cel mai mult în emisiunea asta”.

Mai departe merge şi Adriana Lupu alături de partenerul său de dans, George Boghian, la Iaşi. Cei doi au impresionat publicul, dar şi juriul, ştiut fiind că nu au beneficiat de ajutorul vreunui profesor de dans, ei învăţând totul singuri.

La rândul ei, doamna Angela de la Timişoara a surprins asistenţa: la vârsta de 54 de ani aceasta a prezentat un număr de contorsionism. Ea dorit să demonstreze că vârsta nu trebuie să-ţi impună nicio limită. A reuşit şi va merge în etapa următoare cu trei de “Da”! Tot la Timişoara o surpriză a fost revenirea pe scenă a doi dintre membri trupei DFC, cei care alături de Robo, au fost prezenţi şi în prima ediţie a show-ului. Momentul lor i-a convins pe juraţi să îi promoveze în etapa următoare!

Nici Bucureştiul nu s-a lăsat mai prejos şi a aruncat în cursa pentru marele premiu de 120.000 de euro un super-talent: Răzvan Rotaru, în vârstă de 24 de ani. El şi-a propus să facă oamenii să zâmbească şi a reuşit pe deplin. “M-am uitat la el şi mi-am

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 22 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 19 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 9 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 10 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 10 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 9 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

23°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°