16 noiembrie 1882
Este clar: trupa franceză realizează o serie. Îi merge din plin. Dar se spune că vrea să plece. Ar fi păcat acum când norocul, capricios ca o femeie frumoasă, pare că-i surâde. În rest, aceşti artişti au tot ce le trebuie. Sunt buni şi merită încurajaţi. Ar trebui să avem puţină grijă de ei, pentru că, dacă-i lăsăm să se îndrepte spre alte meleaguri, n-o să mai avem nimic.
A 115 –zecea “Stradă Pigalle”, ultima piesă de efect a direcţiei Taillefer la teatrul Cluny din Paris, a avut unul dintre cele mai sclipitoare succese sâmbătă seara la Bossel. Este o piesă cu structură de roman, gen “Hennequin”, în care acţiunea se mută pe indiciile foarte pretenţioase. Această construcţie în punt de cheie, se bazează atât pe armonia quiproquo-urilor care se ivesc în fiecare moment şi de care autorii se plâng că-i încurcă întotdeauna. Domnul Riquier ne prăpădeşte de râs în rolul tatălui. El joacă perfect în Cavenecades din “Liceul de fete” şi foarte comic în “Bebeluşul”. Sâmbătă el a dat un asemenea antren piesei încât aceasta nu a fost decât o lungă izbucnire de râs.
Domnul Gally este un june-prim de mare talent. Doamna Simiane în rolul portarului vă face atâta să râdeţi că vă îmbolnăviţi. Este o doamnă Pipelet împlinită. Rolul este foarte viu şi jucat cu o naturaleţe perfectă. Domnişoara Lagarde a fost foarte gentilă până la inocenţă, publicul a bisat-o. Teatrul a fost o reuşită. O seară frumoasă şi încasări foarte bune.
Duminică s-a reprezentat “Cavaleri cu monoclu”, o comedie destul de veche. A avut reprezentaţii pe vremea lui Francisc I, când cămeşile aveau mânecile tăiate. De-atunci moda a evoluat destul. Pe vremea aceea cocotele se mulţumeau cu o mână de raci şi cu un calup de îngheţată. Lumea se lupta după un supeu şi lanschetul prima în faţa jocului de Baccara care era abia în faşă. Rolul lui Chabanais, un prizonier al farfuriei,
