Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova a fost vineri gazda unei lansări de carte inedite, în primul rând pentru că autoarea sa, Violeta Mitroi, nu a fost de faţă, fiind stabilită în SUA. Aceasta a intrat însă în legătură telefonică și le-a povestit celor prezenți despre modul în care i-a venit ideea să scrie romanul autobiografic „Cartea mea“. „Copiilor mei le povesteam mereu despre viaţă şi la un moment dat m-au întrebat de ce nu fac o carte a mea. Încercasem să scriu mai demult, dar la îndemnul lor am făcut-o“, a declarat Violeta Mitroi, care a explicat că a început să scrie încă din copilărie, din clasa a V-a, când ticluia scrisori de dragoste pentru fetele mai mari. Au urmat apoi o serie de articole pentru „Gazeta de perete“ şi „Scânteia tineretului“. „Când am scris cartea asta, am tot plâns pentru că mi-a trecut practic toată viaţa prin faţa ochilor. Când am văzut-o pentru prima oară, am avut emoţii şi am plâns iar“, a adăugat Violeta Mitroi.
Cartea este o radiografie a societăţii româneşti
Primul care a citit cartea a fost Marius Pampu, un prieten al scriitoarei. „Am încercat să ajut şi eu puţin - corectând la prima mână această carte. Am fost primul care a citit cartea. Dincolo de faptul că este un roman autobiografic, cartea este o radiografie a societăţii româneşti din perioada postbelică şi până în zilele noastre“, a declarat Marius Pampu, la lansarea volumului. Acesta a explicat că de apariţia cărţii s-a îngrijit Sorina Stăiculescu, jurnalist independent, iar corectura a fost realizată cu sprijinul persoanelor lipsite de libertate de la Penitenciarul din Craiova.
„De fiecare dată când facem un bine, putem să redăm fericirea cuiva“
Violeta Mitroi s-a născut în Băileşti şi a copilărit o perioadă în Calafat. O mare parte din viaţa sa a fost un lung şir de suferinţe. Cu toate acestea, pe parcu