Foto: Lucian Alecu / Jurnalul Naţional 21 martie 1987
Pe loc însemnând chiar acolo! Sculat din somn (adormise în scaun), colegul meu, care era obişnuit, în mod sigur, cu alte rigori de turneu, mult mai largi şi mai libertine, s-a ridicat în picioare şi a coborât din autobuz. În judeţul Mureş, niciodată luna aprilie nu este prea călduroasă, mai ales după ora 2 noaptea. Ce bagaje? Ce alte discuţii? Tânărul a coborât din maşină şi a urmărit, neputincios, cum caravana se îndepărtează în noapte. Era în pantalonaşi albi, cu un fâş subţire şi cu încălţămintea de scenă, nişte balerini de pânză şi piele, tot albi.
A.P. n-a ţinut cont, ca întotdeauna, de consecinţele ce urmau să apară, când a fost să pedepsească un greşit. Trupa mea rămânea fără unul din pilonii de bază, dar, repet, tata n-a făcut concesii. Dimpotrivă, când greşeala a aparţinut familiei sau celor apropiaţi de familie (în cazul de faţă, colegul fiului său), a fost şi mai dur.
A doua zi, am avut spectacol pe stadionul din Sovata. Nu ştiu cu ce a ajuns acolo Horaţiu, dar a venit să-mi vorbească. A.P. mi-a pus în vedere că problema întoarcerii colegului meu nici nu se poate pune şi, în plus, n-are ce căuta nici măcar în incinta stadionului din Sovata, pentru ceea ce făcuse. Ca urmare, de după gardul de sârmă, aflat în partea sălbatică a zonei, vecină cu muntele, dintre tufişuri şi ierburi, Horaţiu m-a strigat, să-mi spună ce avea de spus. M-am dus. Fostul meu coleg înţelegea de ce măsura împotriva sa a fost atât de drastică şi îşi exprima regretul că se încheie atât de repede scurta noastră colaborare. În plus, de după gardul de sârmă, blondul talentat, cu nas mare, mi-a mai spus:
- Băi Andrei, eu am trecut prin multe în viaţa asta, dar nu credeam că o să merg pe jos, noaptea, în balerini, jumătate din drumul Reghin-Târgu Mureş. Eu am făcut violoncel când eram mic, am şcoală de muzică, dar
