Portarul Vasili Khamutovski, fost campion cu Steaua în Liga 1, a semnat duminică un contract cu Petrolul Ploieşti. Fotbalistul din Belarus, care a evoluat ultima oară în prima ligă rusă, a venit la Ploieşti liber de contract
Cu Gritti accidentat serios, Petrolul Ploieşti a dat o nouă lovitură pe piaţa transferurilor. Şi, la fel ca şi în alte cazuri, este vorba despre un fost campion cu Steaua. După Dumitru, Opriţa şi Stoica, portarul Vasili Khamutovski, ajuns acum la 33 de ani, vine la Ploieşti să arate ce mai poate. Fotbalistul a semnat, duminică, un angajament cu FC Petrolul Ploieşti, valabil până la finele acestui sezon, cu clauză de prelungire după încheierea campionatului, a anunţat site-ul oficial al clubului. În vârstă de 33 ani, Khamutovski nu este la prima experienţă în România, el apărând, între 2003 şi 2006, buturile echipei Steaua Bucureşti, cu care a cucerit două titluri de campion. Având 26 de selecţii în naţionala Belarusului, Khamutovski a evoluat, ultima dată, în Rusia, pentru FC Amkar Perm. Jucătorul va face deplasarea cu formaţia ploieşteană la Piatra Neamţ, în condiţiile în care Matteo Gritti s-a accidentat grav la antrenamentul de ieri seară, fiind suspect de ruptură de menisc la genunchiul piciorului stâng, mai anunţă fcpetrolul.ro. Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!