Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La nemţi, toată lumea face sport! Au 91.000 de cluburi şi 27.600.000 de membri!

Publicat in Libertatea, duminică 25 martie 2012 ·

Dacă în România, nici măcar copiii nu mai merg la sport, în Germania este invers: toată lumea practică o disciplină sportivă: sunt 91.000 cluburi sportive care funcţionează, în cadrul cărora activează mai mult de 27,6 milioane de membri. Dacă în România, nici măcar copiii nu mai merg la sport, în Germania este invers: toată lumea practică o disciplină sportivă: sunt 91.000 cluburi sportive care funcţionează, în cadrul cărora activează mai mult de 27,6 milioane de membri.

Prin politica de încurajare şi susţinere a sportului practicată în această ţara, nemţii au ajuns să câştige aproximativ 100 miliarde de euro pe an, venituri obţinute din vanzări în sport. De asemenea, nu mai puţin de 8,85 milioane de oameni au fost implicaţi ca voluntari sau membri de onoare în diverse activităţi sportive, ceea ce a avut o contribuţie nepreţuită în îmbunătăţirea atât a vieţii lor sociale, cât şi a sănătăţii fizice sau dezvoltării valorice şi educaţionale.

Cele 91.000 cluburi sportive care funcţioneaza în Germania, în cadrul cărora activează mai mult de 27,6 milioane de membri, sunt considerate un liant care consolidează societatea germană. Cifrele au fost date publicităţii în urma efectuării a două studii iniţiate de către Ministerul Federal al Economiei şi Tehnologiei din Germania, unul cu tema "Importanţa sportului de masa şi de performanţa în sfera publicităţii, sponsorizarii şi drepturilor media", iar cel de-al doilea, referitor la "Importanţa economică a consumului de sport în Germania". Ambele studii au evidenţiat faptul că atât sportul de performanţă, cât şi cel de masă au un rol remarcabil atât în domeniul consumului privat, cu efecte benefice în economia germană, cât si in viata sociala.

Presa germana a prezentat concluziile lui Ernst Burgbacher, secretarul de stat din cadrul Ministerului Federal al Economiei şi Tehnologiei, după analizarea celor doua studii:

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 30 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 54 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 51 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 42 minute
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 10 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°