Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSS Giurgiu câştigă în faţa Politehnicii Iaşi

Publicat in Adevarul, duminică 25 martie 2012 ·

Echipa de baschet masculin CSS Giurgiu a bifat duminică, 25 martie, cea de-a şaptea victorie din acest sezon al Diviziei A. Giurgiuvenii antrenaţi de Chris Terrell n-au avut nicio problemă contra Politehnicii Iaşi pe care a învins-o cu scorul de 91-82.

Aproape 300 de spectatori au venit duminică în Sala Sporturilor din Iaşi, cei mai mulţi dintre aceştia sperând la prima victorie din actuala stagiune.

Nu a fost deloc aşa pentru că oaspeţii, deşi nu l-au avut în teren pe Ray Kraemer (accidentat în jocul cu Energia Rovinari), au intrat concentraţi pe parchet reuşind să respecte calculele hârtiei.

CSS-ul a condus în permanenţă pe tabela de marcaj: 23-15 după primul sfert, 45-32 la pauză şi 70-52 înainte de ultimul sfert pentru ca tabela să indice la final 91-82 după ce ultimele zece minute au aparţinut ieşenilor.

Deşi Politehnica a dat cel mai bun marcator al meciului (Constantin Amarghioalei, 29 de puncte faţă de cele 21 reuşite de Kevin Sims), diferenţa a fost făcută de „rezerve”. Cei care au început pe bancă jocul cu „lanterna roşie” a clasamentului au reuşit să contribuie pe parcurs cu 25 de puncte, faţă de rezervele gazdelor care au marcat un singur coş de două puncte.

Partida dintre Politehnica Iaşi şi CSS Giurgiu a reprezentat şi întâlnirea dintre conducătorul de joc Alexandru Botez şi echipa de la malul Dunării, acesta aflându-se anul trecut în lotul care reuşea în premieră să promoveze pe prima scenă a baschetului românesc.

În cele 28 de minute în care s-a aflat pe parchet, Botez a marcat 14 puncte, 12 dintre acestea în urma unor aruncări de la mare distanţă.

De cealaltă parte, în afara lui Kevin Sims s-au mai remarcat Brian Burrell (19 puncte şi 6 recuperări), Damon Powell (13 puncte), Zoran Milovic (12 puncte) şi Cătălin Vlaicu (10 puncte şi 12 recuperări pentru un nou double-double).

În urma acestei victori

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°