Curtea de Apel Timişoara a programat astăzi recursul declarat de Carmen Bejan împotriva sentinţei prin care Tribunalul Arad i-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei.
UDPATE ORA 09.50 Procesul a fost amânat pentru 9 aprilie, pentru că instanţa a cerut un raport de la Administraţia Penitenciarelor cu privire la condiţiile de creştere a copiilor în sistemul de detenţie.
Carmen Bejan, studentă de la Medicină, care l-a ucis şi înjunghiat pe Trifu Schroth, alături de fostul ei iubit, Sergiu Florea, se chinuie să iasă din puşcărie măcar pentru un an. În spatele gratiilor, tânăra s-a îndrăgostit de un traficant de droguri, cu care a rămas însărcinată. Din această cauză, Carmen Bejan le-a solicitat judecătorilor de la Tribunalul Arad să suspende executarea pedepsei în perioada sarcinii şi un an după. Magistraţii i-au respins, însă cererea, hotărând că tânăra poate naşte şi în penitenciar.
EXCLUSIV Cum agăţa studentul măcelar de la Medicină: „Am făcut sex doar cu două femei. Carmen a fost a treia"
De ce studenta măcelară de la Medicină nu şi-a turnat iubitul ucigaş după tranşarea romului?
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO
Tânăra a declarat recurs împotriva deciziei Tribunalului Arad. Termenul a fost programat astăzi. Carmen Bejan încearcă să îi convingă pe judecători să o elibereze, redactând un memoriu de două pagini şi jumătate în care susţine că în penitenciar sunt condiţii inumane, existând oricând riscul să piardă sarcina „din cauza poftelor”.
Urmăreşte timisora.adevarul.ro pentru a vedea dacă judecătorii Curţii de Apel sunt impresionaţi de memoriul studentei criminale
Au ucis şi tranşat un rom pentru 500 de euro
Sergiu Florea şi Carmen Bejan, ambii de 20 de ani, l-a ucis şi tranşat pe Trifu Schroth în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie din T