Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slovenia, o altă poveste de "succes" a zonei euro

Publicat in Bursa, luni 26 martie 2012 ·

Autorităţile europene s-au angajat într-o campanie neruşinată de relaţii publice în ultima perioadă, prezentând falimentul Greciei drept un succes răsunător. Premierul Lucas Papademos a declarat în faţa naţiunii că restructurarea datoriilor reprezintă un "succes istoric", care reuşeşte, pentru prima dată, să reducă povara datoriei publice. Fostul oficial al Băncii Centrale Europene nu a explicat, totuşi, cum este posibilă reducerea datoriei, când un "haircut" de 110 miliarde euro este înlocuit cu împrumuturi de 130 de miliarde.

Acum pieţele şi-au îndreptat atenţia către Portugalia, Spania şi chiar Irlanda, căreia i-a fost refuzată cererea de amânare a plăţilor pentru o datorie de 3,1 miliarde euro, care ajunge la scadenţă la sfârşitul lunii.

Dincolo de ţările din prima linie a falimentelor europene, pieţele neglijează, deocamdată, ţările din eşalonul al doilea al falimentului, acolo unde se află în prezent Slovenia.

Grăbiţi să lase în urmă instabilitatea politică din fosta Iugoslavie, slovenii au devenit cetăţeni ai Uniunii Europene în 2004 şi au intrat în zona euro în 2007. Noi pieţe s-au deschis pentru companiile din Slovenia, dobânzile au scăzut şi o avalanşă a finanţărilor externe a stimulat economia.

De la intrarea în UE şi până în 2008, creşterea medie anuală a PIB-lui a fost de 5%, faţă de o medie de 4% înregistrată în perioada 1993 - 2003. Din păcate, reversul monedei euro nu a fost văzut sau a fost ignorat până la declanşarea crizei financiare globale.

Creşterea economică a fost stimulată de avansul fără precedent al datoriei private, care a ajuns să reprezinte peste 130% din PIB la sfârşitul anului trecut. În 2004 gradul de îndatorare a sectorului privat era de circa 75%, conform datelor de la Eurostat.

Între 2004 şi 2007, ponderea datoriei publice în PIB a scăzut până la 23%, de la 27%, dar apoi s-a angajat pe o traiect

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 27 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°