În etapa a 28-a din prima ligă de baschet, BCM U Pitești a jucat, în deplasare, la Târgu Jiu, cu Energia Rovinari. Era o dispută care se anunța strânsă, mai ales că cele două echipe erau vecine de clasament, în luptă strânsă pentru ocuparea ultimelor poziții care permit accesul în play-off.
Primul sfert a fost câștigat de gazde, cu 20 la 15, însă al doilea a revenit piteștenilor, cu 24 la 16. După pauză, sfertul trei a fost câștigat, la limită, cu 20 la 19, de echipa gazdă. Finalul a aparținut însă elevilor lui Tudor Costescu, care au câștigat ultimul sfert cu 28 la 25 și implicit partida, cu 86 la 81. Cel mai bun marcator al piteștenilor a fost Daniel Popescu, cu 25 de puncte, în vreme ce gazdele au marcat cel mai mult prin Nikolic, 20 de puncte. După această victorie, piteștenii sunt pe locul 8, ultimul care permite intrarea în play-off, cu 39 de puncte. Urmează un meci teoretic mai ușor, cu penultima clasată, Politehnica Unirea Iași, la Pitești, pe 31 martie, de la ora 18.