Săptămâna trecută a fost în Bucureşti comisarul Johannes Hahn pentru a spune autorităţilor române că există un risc real ca România să piardă sume importante din fondurile structurale.

Era doar la câteva zile după ce un însemnat desant guvernamental autohton vizitase Bruxelles, cu scopul găsirii unor soluţii la aceeaşi gravă problemă: procentul foarte scăzut al accesării fondurilor structurale. Mesajul comisarului Hahn a fost că soluţiile potrivite se află la Bucureşti, nu la Bruxelles!

Bariere

În mod sigur, comisarul european a adus guvernanţilor din Bucureşti şi analiza Directoratului General pentru Politici Interne despre barierele întâlnite de posibilii beneficiari în drumul spre accesarea fondurilor structurale. Şi va fi demonstrat că, în ceea ce priveşte nivelul european, Comisia Europeană s-a străduit, îndeosebi după 2009, să simplifice procedurile, să flexibilizeze cadrul co-finanţării şi să relaxeze regulile n+2. Va fi insistat că cele mai multe şi dificile bariere sunt la nivelurile naţional, managementul programelor şi operaţional, adică la noi, în România.

Deşi analiza menţionată nu a luat în vizor studii de caz din ţara noastră, preia din analizele publicate de cercetătorii români, pe care guvernanţii nu le consultă decât după ce, probabil, le sunt indicate de la Bruxelles, „cazul România" (p.48). Nu le vom relua, deoarece cele trei niveluri în care abundă tot felul de bariere sunt discutate cotidian de cercurile administrative româneşti, de posibilii beneficiari ai fondurilor europene şi mass media.

Desigur, guvernanţii vor spune mereu că „vor face totul" să elimine acele bariere, dar după mai bine de cinci ani, de când România este membru al Uniunii Europene, ei câştigă timp şi bani, iar cetăţenii plătesc! Un ilustrativ exemplu este angajamentul asumat, recent, chiar faţă de comisarul Hanh, că accesarea fondurilor europene