Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Examen pentru cinci locuri în CNVM

Publicat in Bursa, luni 26 martie 2012 ·

* Actualul preşedinte Gabriela Anghelache îşi doreşte să poată asigura continuitatea activităţii Comisiei

* Dan Paul, un alt nume care a circulat la bursa zvonurilor

Comisiile parlamentare de specialitate şi-au programat să audieze, astăzi, cadidaţii propuşi de partide pentru cele cinci func­ţii de comisari CNVM, pentru care expiră mandatele în această toamnă.

La Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare preşedintele va fi propus de PDL, vicepreşedintele de PSD, iar ceilalţi comisari câte unul de la PSD, PDL şi UNPR.

Nominalizările nu fuseseră însă făcute până vineri după-amiază, iar în trecut s-a mai întâmplat ca deputaţii să nu aibă pe cine audia.

Maria Barna, preşedintele Comisiei Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, ne-a declarat că Birourile Permanente au stabilit să autorizeze Comisiile de specialitate să facă audieri: "Luni, la ora 17, am programat să audiem candidaţii pentru CSSPP, după care vom trece probabil la CNVM". Doamna Barna ne-a spus, vineri după-amiază, că încă nu fusese înscris niciun candidat pe listă şi că, cel mai probabil, numele propuşilor vor fi cunoscute luni.

Surse din piaţă ne-au spus că negocierile pentru cele cinci nominalizări se poartă până la nivel de preşedinte al fiecărui partid.Totuşi, pe unii deputaţi nu îi interesa subiectul numirilor pentru CNVM şi nu ştiau cine ar putea fi candidaţii.

Cu toate acestea, în piaţă au început deja pariurile.

Gabriela Anghelache, actualul preşedinte al Comisiei, nu a ascuns faptul că şi-ar dori să rămână comisar CNVM şi după toamnă. Doamna Anghelache ne-a declarat: "Partidul (n.r. PSD) va discuta dacă va dori să mă nominalizeze tot pe mine. În acest moment (n.r. vineri), la nivel de partid nu a fost luată o decizie în acest sens. În caz că voi fi susţinută în continuare, nu vă ascund că sunt interesată să rămân la CNVM. Consider că cineva trebuie să a

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 54 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 10 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 12 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°