Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mediatorii din Timis trebuie sa „execute“ un plan draconic de promovare a profesiei

Publicat in Opinia Timisoarei, duminică 25 martie 2012 ·

In timp ce Ministerul Justitiei si Consiliul Superior al Magistraturii au pareri diferite despre oportunitatea introducerii medierii ca procedura obligatorie de solutionare a litigiilor usoare, Consiliul de Mediere a initiat si trimis in teritoriu un plan complex ce vizeaza promovarea profesiei de mediator.

In programul semnat de catre noul sef al mediatorilor din Romania, Dorin Valeriu Badulescu, sunt indicate nu mai putin de 12 masuri, care, odata implementate, ar trebui sa transforme medierea intr-o procedura familiara justitiabililor din toata tara.

In primul rand, se are in vedere confectionarea de materiale publicitare – afise, clipuri audio si video, clipuri demonstrative -, care vor fi difuzate pe posturile nationale si locale, dar postate si pe internet si la sediile instantelor din tara, o perioada de minim sase luni.

„Pentru contractele de publicitate la nivel local, Consiliul de Mediere cofinanteaza aceasta activitate in proportie de 20% din valoarea contractului“, atrage atentia presedintele Badulescu, lasand sa se inteleaga ca promovarea profesiei se va face, mai mult, din buzunarele mediatorilor.

Hotarati sa creasca notorietatea medierii, conducatorii acestei institutii nou-aparute pe meleagurile mioritice pun in vederea reprezentantilor locali sa incheie, in cel mai scurt timp, un protocol cu Curtea de Apel care sa oblige magistratii sa recomande justitiabililor procedura medierii, dar sa obtina si spatii in palatele de justitie „in vederea exercitarii activitatii de informare gratuita“.

In elanul de cucerire a publicului procesoman, membrii Consiliului de Mediere, forul de coordonare a medierii din Romania, nu a ignorat nici posibilitatea organizarii si declararii unei „Zile nationale fara conflicte“, constituirea unei Tabere de vara a mediatorilor, constituirea Bibliotecii mediatorului si elaborarea de proiecte europene

Articolul in Opinia Timisoarei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şefa bazei americane din Groenlanda a fost demisă după vizita vicepreşedintelui Vance

News.ro acum 41 minute
Armata SUA a anunţat joi că a destituit-o pe colonelul Susannah Meyers, comandantul bazei americane Pituffik din Groenlanda, declarând că nu va tolera nicio împotrivire faţă de agenda preşedintelui Donald Trump, relatează POLITICO. Destituirea are l

Romsilva a achiziţionat o pădure de peste 4.000 de hectare în judeţul Neamţ, tranzacţie de 111,83 milioane lei. Este cea mai mare achiziţie de pădure realizată până acum în numele statului român

News.ro acum 41 minute
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a achiziţionat o pădure cu o suprafaţă de 4.063,25 hectare, situată în judeţul Neamţ, în zonele administrative ale comunelor Grinţeş, Ceahlău, anunţă Ministerul Mediului. Valoarea tranzacţiei a fost de 111,83 m

Incendiu în București, într-un bloc de pe Aleea Haiducului. Trei oameni au fost răniți I VIDEO

Libertatea acum o ora
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-un apartament dintr-un bloc de pe Aleea Haiducului din București. Trei oameni au fost răniți, potrivit primelor date furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Utgenţă (ISU) Bucureşti Ilfov, relatează News.ro.

Trump confirmă o posibilă reducere a trupelor americane în Europa, sugerând că decizia ar putea fi luată în funcţie de negocierile comerciale - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că nu exclude retragerea unor trupe americane staţionate în Europa, dar a sugerat că o astfel de măsură ar putea face parte din negocierile mai ample privind comerţul, relatează agenţia poloneză de p

UPDATE - Trafic feroviar oprit pe Valea Prahovei, după ce un tren a lovit un camion. Alte trei trenuri de călători staţionează / Traficul a fost reluat la 13.21 - FOTO, VIDEO

News.ro acum 17 minute
Circulaţia feroviară este temporar oprită, vineri, între staţiile Sinaia şi Buşteni, în urma unui accident feroviar produs după ce şoferul unui autocamion a intrat pe linia ferată, autovehiculul fiind lovit de un tren care venea de la Budapesta şi î

Grupul Banca Transilvania se extinde în Republica Moldova și preia cea mai mare companie de creditare non-bancară

HotNews acum 50 minute
Victoriabank, parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, a făcut astăzi primul pas pentru o nouă achiziție în Republica Moldova, în domeniul microfinanțării. Reprezentanții Victoriabank și ai Microinvest, liderul pieței de microfinanțare din Rep

Bătălia taxelor vamale: China răspunde SUA și mărește tarifele pentru produsele americane la 125%

Libertatea acum o ora
China a anunțat creșterea tarifelor la importurile din Statele Unite cu un procent impresionant de 125%, începând de mâine, 12 aprilie 2025, potrivit CNN.

INS: În martie 2025, rata anuală a inflației a scăzut la 4,9%

Capital acum 2 ore
Rata anuală a inflației a scăzut la 4,9% în martie 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În februarie 2025, rata anuală a inflației a fost 5%.

Deficitul de cont curent a crescut în primele două luni din 2025 la 4,8 miliarde euro, cu 84% peste perioada similară din 2024. Doar în cursul lunii februarie la deficit s-au adăugat 3,2 miliarde euro

Ziarul Financiar acum o ora
Deficitul de cont curent a crescut în primele două luni din 2025 la 4,8 miliarde euro, comparativ cu 2,6 miliarde euro în ianuarie-februarie 2024, după ce deficitul din schimburile internaţionale de bunuri s-a majorat cu 1,5 miliarde euro, iar exced

Plângere penală pe numele lui Victor Ponta. Fostul premier e acuzat de înaltă trădare şi omor calificat

Adevarul acum 16 minute
La Parchetul General a fost depusă o plângere penală pe numele fostului premier Victor Ponta, în urma declaraților sale privind autorizarea inundării unor sate româneşti, pentru a salva Belgradul, măsură pentru care a fost răsplătit cu cetăţenia sâr

Vremea

București
acum

vin.

-2°/10°
sâm.

2°/11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

1°/9°
dum.

4°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/7°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

-2°/15°
sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/19°