S-a vorbit enorm in ultimele luni de integrarea Romaniei in spatiul Schengen si aproape intotdeauna chestiunea a fost analizata din perspectiva politicii noastre interne ("cine este de vina?"). Lipseste aproape cu desavarsire, din aceasta analiza, perspectiva motivatiei strategice, rezumata simplu la o singura intrebare: de ce doreste Romania (oficial) acest lucru?
A pune aceasta intrebare nu echivaleaza, absolut deloc, cu aruncarea in derizoriu a problemei. Pot fi motive foarte serioase, cu incidenta pe termen lung, care sa pledeze in acest sens, dupa cum pot fi si motive la fel de serioase care sa sugereze prudenta. Important este ca toate argumentele sa fie analizate, la rece, fara incriminari de persoane si institutii, si fara jalnice incercari de a obtine puncte intr-o campanie electorala care se anunta a fi una dintre cele mai detestabile din istoria democratiei romanesti.
Problema este ca indiferent de argumentele "pentru" sau "contra" care pot fi invocate, politicienii romani evita sa raspunda la o intrebare fundamentala - "de ce?" - inversunandu-se sa-si apere titlurile europene la provincialism si diletantism. Fara ca nimeni sa stie, practic, de ce, obiectivul aderarii la spatiul Schengen a devenit prioritate nationala, asumata deopotriva de Putere si Opozitie, care isi trimit roiuri de sageti una spre cealalta dar, pe fond, sunt amandoua de acord cu un obiectiv strategic major asupra caruia nu a existat vreo dezbatere serioasa in societate.
Avem o situatie aparent paradoxala. In pofida haosului grobian si lucrativ care tine de 22 de ani loc de doctrine si principii, "partidele politice" din Romania au manifestat un consens monolitic suspect asupra unor subiecte de importanta covarsitoare pentru viitorul natiunii romane: aderarea la NATO si UE, integrarea in spatiul Schengen si, in perspectiva, adoptarea monedei euro. Am
