Victoriile emblematice de la Marasti, Marasesti si Oituz au impletit pe veci in constiinta romaneasca aceea infatisare a ostasilor bravi si darzi care se ridica si se opun cu abnegatie unui dusman necrutator.
Impinsi in prapastie, au gasit in ei taria de a se agata cu ferocitate de ultima palma de pamant romanesc, faptele lor eroice statornicindu-se in mintea si inima oricarui roman.
Nu putine au fost elogiile primite de armata romana pentru victoriile de-a dreptul uimitoare din Triunghiul Mortii, iar memoria lor inca trezeste sentimente vii la aproape un secol de la infaptuirea lor.
Insa, nu putem uita nicicand ca in spatele acestei trepidatii, a acestei imagini romantice a acelor lupte s-a aflat sacrificiul de sine al nenumarati barbati, dar si femei, oameni care au imbratisat moartea pentru mai binele poporului.
Suntem obligati astfel sa ne asumam datoria comemorarii, dar si pastrarii in memorie a celor cazuti, in semn de multumire si gratitudine pentru jertfa facuta. Dovedim ignoranta cand valorificam mai mult un sacrificiu in dauna altuia, din simpul motiv ca intinam in acest fel amintirea altor mii care si-au nenorocit vietile in lupte pierdute, pastrate in tacere.
De aceasta din urma suntem vinovati, deoarece preferam sa ne retragem in momentele cu adevarat glorioase, cele care ne fac sa ne simtim bine ca suntem romani si sa intoarcem spatele, sa renegam atatia ostasi care si-au gasit sfarsitul invinsi.
Un punct de cotitura
Turtucaia a fost cumpana, a intors sortii impotriva Vechiului Regat in Primul Razboi Mondial, distrugand moralul populatiei si aruncand armata intr-o debandada pana in lunile de vara ale anului urmator. Peste 28.000 de soldati au fost luati prizonieri si inca aproape 8.000 au fost ucisi sau raniti, intr-una dintre cele mai mari infrangeri suferite de tara noa
