Până acum câteva zile, nu ştiam că există o competiţie atât de serioasă cum e …curling-ul. Sau că sportul cu pricina face parte din sporturile oficiale care participă la Jocurile Olimpice de Iarnă. Joi noaptea am urmărit (cu nişte prieteni care ştiau ce şi cum se întâmplă în sportul acesta) pentru prima dată o repriză de curling şi m-am minunat de felul în care se joacă şi de perseverenţa cu care doi dintre jucători (în cazul meu erau jucătoare) se chinuiau să frece gheaţa pe care trebuie să alunece piatra de joc, ca aceasta să devină mai fină sau dimpotrivă – mai aspră, în funcţie de viteza pietrei. Sunt trei jucători, unul lansează piatra (de 19, 96 kg), doi au câte o perie (un fel de) – una pentru netezire, alta pentru zgâriere a supraveţei. Ideea e să faci piatra să ajungă în cercurile marcate pe gheaţă şi denumite casă (house). A, dacă reuşeşti să scoţi piatra adversarului din perimetrul casei în aşa fel încât piatra ta să rămână acolo câştigi super puncte. Aveţi un clip explicativ mai jos.
Bineînţeles, ca oricare alte minţi odihnite, într-o noapte frumoasă de joi şi noi am comentat ironic efortul doamnelor. Ruşine nouă! Pentru că – curling-ul, s-a născut în Scoția în prima jumătate a secolului al XVI-lea, deci e un joc în vârstă şi respectabil. Pasionații de curling au simțit ulterior nevoia de a se organiza în cluburi: astfel, primul club oficial, Curlers of Kilsit a fost fondat în 1716, la Stirlingshire. Ulterior, în 1957, în Scoția, a fost manifestat pentru prima dată interesul pentru crearea unei federații internaționale. Au urmat o serie de cluburi importante înființate în SUA, Elveţia, Franţa, Germania, în perioada 1961-1967.
Primele olimpiade cu curling-ul pe lista sporturilor au fost cele de la Chamonix (1924) și Lake Placid (1932). După acestea, timp de 50 ani, sportul nu s-a mai aflat între disciplinele olimpice. A apărut dn nou c
