Mircea Baniciu: "Noi venim doar cu o chitară şi cu o voce, iar lumea începe să se întoarcă spre poezie şi romantism." Mândru de fata lui, Ana. "E o fată mişto, băi, modestă şi la locul ei."Reporter: Când aţi început să cântaţi folk?
Mircea Baniciu: Nu ştiu... Am început cu folk, iar când Nicu Covaci m-a luat, m-a luat
dintr-un spectacol unde cântam folk, Donovan, Bob Dylan, chestii de acest gen, şi de-ale mele. Rep.: La nivelul acela aveaţi deja propriile piese?
M.B.: Da, aveam încercări, dintre care unele au fost reuşite şi au ajuns piese cunoscute. "Dacă ai ghici", "Înţelegere", "Cu tine în gând" şi altele sunt compuse de mine când eram student la arhitectură şi făceam asta doar ca hobby. Niciodată nu mi-am închipuit că nu o să fac arhitectură şi că o să-mi devină meserie chitara şi muzica. Uite că s-a întâmplat!
Rep.: Până să vă ia Covaci la Phoenix aveaţi un public al dvs.?
M.B.: Nu cred, pentru că eu cântasem doar pe la Teatrul German din Timişoara, într-un spectacol de muzică şi poezie. Mai era unul într-un club care era sonorizat de Phoenix şi acolo m-au văzut. Rămăseseră fără Moni Bordeianu, solistul lor care plecase în America. Băieţii i-au spus lui Covaci "bă, vezi că acolo este unul care şi cântă bine, şi arată bine". Era foarte important să arăţi bine, eram sportiv, ne ştiam şi de la canotaj. Eram bun cât am fost junior la canotaj. Şi au zis gata, hai în Phoenix. Şi asta a fost treaba.
Rep.: Aţi dat un fel de testare cu Nicu Covaci?
M.B.: Testarea a fost la un chef la el acasă. Zice: "Ia să-ţi dau chitara să văd ce ştii!". Când a văzut că fetele au picat pe spate, a zis: "Asta e, îl pun în faţă". Era şi o lege nescrisă ce venea de la fostul solist, care era vedeta Timişoarei. Păi, când îl vedeau fetele pe Bordeianu erau leşinate. Asta mi-a fost sortit şi mie nişte ani de zile.
Rep.: Câţi ani aveaţi când
