Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Julio Iglesias: "Nu mi-ar fi plăcut să fiu Einstein!"

Publicat in Jurnalul, duminică 25 martie 2012 ·

A primit primul şi singurul Disc de Diamant oferit vreodată unui cântăreţ de către Cartea Recordurilor, pentru meritul de a fi interpretul care a vândut cel mai mare număr de albume înregistrate în cel mai mare număr de limbi străine, din istoria muzicii. Un album ("La Carretera") primeşte, în 1995, Discul de Platină după doar prima zi de vânzări. În 2007, Hotelul Ritz din Paris a organizat "botezul" primului trandafir care îi poartă numele. Această floare, special creată în onoarea sa de floricultorii francezi de la Meilland, este o combinaţie de roz şi crem, cu parfum de citrice şi verbină. Patrimoniul lui Julio se ridică la valoarea de 800 de milioane de euro, cu numeroase proprietăţi de lux, printre care se remarcă paradisul de la Punta Cana Resort Club din Republica Dominicană şi o casă în Miami, a cărei valoare este estimată la 14 milioane de euro.

Prin Nova Music am obţinut un interviu cu acest om care le are pe toate şi care, de aproape 69 de ani, poartă cu stil numele Julio Iglesias. Mi s-a comunicat că voi fi sunată de domnul Iglesias la 18:05, ora României. Fix la ora stabilită, sună telefonul. Răspund. Spun: "Salut, fermecătorule!". Pentru câteva secunde l-am blocat. "Salut, Dana", mi-a răspuns apoi, cu un zâmbet larg în voce. ..

Au fost 15 minute minunate, pe care Julio Iglesias mi le-a dăruit cu generozitate.

● Jurnalul Naţional: Aţi cântat pentru 60 de milioane de oameni din întreaga lume, aţi vândut peste 300 de milioane de albume, aţi intrat în Cartea Recordurilor... Veţi putea vreodată să staţi departe de scenă?

● Julio Iglesias: Să stau departe de scenă? Nu se poate! Scena este casa mea, spiritul meu, viaţa mea, sângele meu, creierul meu, inima mea, dragostea mea... Ce să-ţi mai spun ca să te conving?

● Gata, m-aţi convins! Totuşi, aţi declarat că vă veţi retrage...

● Nicidecum! Voi ieşi la pensie do

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor a dat în judecată CNAS. Care este motivul

Mediafax acum 37 minute
Colegiul Medicilor din România a anunţat duminică că a depus actele de chemare în judecată a CNAS. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor, organizaţia cere instanţei să oblige CNAS să furnizeze informaţiile de interes pub

Guvernul Ciolacu a reintrodus „taxa pe stâlp”. Toate firmele vor plăti 1,5% din valoarea construcțiilor speciale

Adevarul acum 10 minute
Se reintroduce impozitul pe construcții speciale, calculat prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor. Guvernul Ciolacu readuce la viață celebra „taxă pe stâlp” apărută în timpul Guvernul

Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţul morţilor ajunge la 179

Mediafax acum 27 minute
Bilanţul accidentului aviatic produs duminică în Coreea de Sud a ajuns la 179 de morţi. Autorităţile au anunţat mai multe zile de doliu national, scrie Reuters.

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 2 ore
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Poliţia de Frontieră: Peste 300 de autovehicule furate, descoperite la frontieră în primele unsprezece luni ale anului 2024 / Numărul, în creştere cu 52,6% faţă de anul anterior

News.ro acum 33 minute
În primele unsprezece luni din 2024, poliţiştii de frontieră au descoperit 311 autovehicule furate, din care 253 autoturisme, 21 camioane, 25 microbuze, 6 motociclete, 5 remorci şi 1 autocar. Numărul mijloacelor de transport semnalate ca suspecte a

Misiune de salvare în Canalul Mânecii. Zeci de migranţi au fost salvaţi de francezi

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi au fost salvaţi de echipele de intervenţie din Franţa. Este vorba despre migranţi aflaţi într-o barcă în Canalul Mânecii. Cel puţin trei persoane au murit.

Cetăţean turc, prins având asupra sa două pistoale letale, cu amortizor. El face parte dintr-o grupare amplă care se ocupă de contrabanda cu arme în România

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025 / Nu se vor face angajări şi nu se vor majora alocaţiile pentru copii

G4Media acum 2 ore
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, la fel ca şi valoarea indemnizaţiei de hrană şi a alocaţiei de stat pentru copii şi nu se vor mai acorda bilete de valoare, cu excep

Știri România Cetățean turc, prins în flagrant delict cu arme letale! A fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 27 decembrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 36 de ani (cetățean turc)

Incendiu la o casă din Valchid. Două persoane au fost transportate la spital

Tribuna acum o ora
Pompierii militari sibieni au fost solicitați stingerea unui incendiu în Valchid. Acesta se manifesta la o anexă și la o casă de locuit. Două femei în vârstă de 50 respectiv 29 de ani au suferit atacuri de panică și au fost transportate la spital. „

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°