Cea de-a şasea ediţie a show-ului de la Pro TV a adus în faţa publicului numere de magie, echilibristică, acrobaţie, contorsionism şi dresaj.
În emisiunea de vineri seară, Pro TV a adunat laolaltă numere care ar putea fi incluse fără ezitare în programul unui circ. De la iluzionism la contorsionism şi acrobaţii, concurenţii au încercat şi au reuşit să-şi demonstreze talentul în faţa juriului, astfel că mulţi dintre ei au fost selectaţi pentru etapa următoare.
Aceasta a fost ultima ediţie în care au fost prezentaţi concurenţii veniţi la preselecţiile desfăşurate în ţară şi în Bucureşti, urmând ca săptămâna viitoare juriul să decidă cine va participa în cele cinci semifinale ale show-ului.
Una dintre surprizele ediţiei de vineri seară a fost momentul susţinut de Angela, o sudoriţă de 54 de ani, din Timişoara. Nimeni nu se aştepta ca femeia să prezinte un număr impresionant de contorsionism şi acrobaţie, „condimentat" pe final cu jonglerii şi dresură. „Partenera" Angelei a fost căţeluşa ei de 12 ani.
Membrii juriului au fost impresionaţi de talentul Angelei, chiar dacă nu au fost tocmai de acord cu scenele de dresaj, şi au considerat că aceasta a cam chinuit câinele. „Se vede că aveţi o experienţă îndelungată, că asta e viaţa dumneavoastră.
Magicienii Robert Tudor şi Bogdan Muntean au făcut-o să dispară pe asistenta lor, Denisa
V-am oprit pentru că nu mi-a plăcut când aţi luat câinele. Are 12 ani, poate vă gândiţi să-i daţi o pauză. Dar ceea ce aţi făcut dumneavoastră a fost extraordinar, aveţi tot respectul meu", a spus Mihai Petre.
Andra a fost în totalitate de acord cu colegul ei, atât în ceea ce priveşte momentul de contorsionism, cât şi în ceea ce priveşte căţelul, iar Andi Moisescu a apreciat şi el aceată prestaţie, astfel că Angela a obţinut votul unanim al juriului.
S-au jucat cu fo