Buna Vestire este sarbatoarea care vesteste ziua in care Maica Domnului a aflat ca urmeaza sa aduca pe lume pe Fiul Domnului, Mantuitorul Iisus Hristos.
Aceasta sarbatoare, dupa cum declara pentru Ziare.com preotul Ion Nistor, are data fixa, aceea de 25 martie, exact cu 9 luni inainte de Craciun, atunci cand crestinii sarbatoresc nasterea lui Iisus Hristos. De asemenea, cade in fiecare an in postul Pastelui, fiind una dintre putinele zile in care Biserica ofera dezlegare la peste, indiferent de ziua saptamanii in care se intampla sa cada.
Dintre numeroasele sarbatori inchinate Maicii Domnului, Buna Vestire este prima atestata documentar, desi la inceput nu avea data stabilita astazi, cum si Nasterea Domnului cunostea alte zile de praznuire.
Biblia spune ca ingerul Gavriil a fost trimis de catre Dumnezeu la Maria, intr-o cetate din Galileea, Nazaret, aceasta fiind o fecioara extrem de curata, care jurase sa cunoasca viata fara de barbat, dedicata rugaciunilor si slavirii lui Dumnezeu.
Cand ingerul a anuntat-o ca din pantecul ei avea sa se nasca Mantuitorul lumii, Fecioara Maria a ramas uimita si nu a inteles cum ar putea fi posibil acest lucru, dar ingerul i-a explicat ca "Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta."
Nasterea lui Iisus este unica si nu seamana cu nasterea niciunei altei persoane. In plus, aceasta nu a avut loc din necesitate, si pus si simplu din bunavointa lui Dumnezeu, pentru a mantui lumea si a aduce speranta oamenilor.
In popor, Buna Vestire mai este cunocuta si sub numele de Blagovestanie, un te