Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MANOWAR – primul preview de pe albumul ce va avea premiera la Ost Fest

Publicat in Romania Libera, luni 26 martie 2012 ·

Pentru a veni în întâmpinarea fanilor ce aşteaptă noul album, a cărui premiera va fi celebrată în România, pe scena Ost Fest, MANOWAR a oferit un prim preview. Melodia se numeşte "El Gringo" şi va fi inclusă pe noul materialul discografic.

Pe 12 martie un grup de fani şi reprezentanţi media au fost invitaţi la o sesiune de pre-listening a viitorului album MANOWAR, urmat de un tur de prezentare al Wisseloord Studios din Olanda, locul unde albumul va fi mixat şi masterizat.

Basistul MANOWAR, Joey DeMaio, alături de Ronald Prent (inginer mixaj) şi Darcy Proper (inginer masterizare), laureat al premiului Grammy, au oferit informaţii despre producţia unui album şi despre cerinţele specifice care apar atunci când este vorba de o trupă renumită la nivel mondial pentru sunetul mai puternic decât al oricărei alte formaţii, însă întotdeauna clar şi nedistorsionat.

"Pentru noi a fost important ca fanii să fie cei dintâi care aud noile piese. Totul este pentru ei, la urma urmei" a explicat Joey DeMaio. El a mai spus că povestea ce stă în spatele melodiei "El Gringo" nu poate fi încă dezvăluită, din cauza clauzelor de confidenţialitate, dar a menţionat cuvântul "film", când melodia s-a încheiat.

Iata ce spune un fan care a avut ocazia sa asculte noile piese semnate Manowar:

"Şansa mi-a permis să fiu printre cei care au avut parte de un prim contact nemijlocit cu "El Gringo" şi cu alte câteva piese "brute", încă nefinalizate, dar din care răzbate clar forţa şi vitalitatea de care trupa este animată după 30 de ani de carieră. Am simţit tăvălugul heavy-metal şi chemarea la unitate a trupei, am reîntâlnit latura plină de dramatism şi suspans a muzicii Manowar, iar claritatea vocii lui Eric Adams mi-a dat fiori. M-a urmărit multă vreme vocea pătrunzătoare a solistului şi una dintre piese, despre care cred că are potenţialul unui nou "salut-simbol," precum

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia și Ucraina „foarte aproape de un acord”, susține Donald Trump. „Majoritatea punctelor importante au fost convenite”

HotNews acum 2 ore
Trimisul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit vineri, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta planul SUA de a pune capăt războiului din Ucraina. Trump a declarat că cele două părți sunt „foarte ap

Coreea de Nord prezintă o nouă navă de război de 5.000 de tone în „stilul Kim Jong Un”

News.ro acum 13 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat la o ceremonie de lansare la apă a unui „nou distrugător multifuncţional”, a anunţat, sâmbătă, agenţia de stat KCNA, citată de Reuters. Nava de război de 5 000 de tone a fost echipată cu „cele mai putern

Zi de doliu național în România în memoria Papei Francisc!

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 26 aprilie 2025 este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc, decedat la începutul acestei săptămâni la vârsta de 88 de ani. Decizia a fost luată de Guvernul României care a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre

Virginia Giuffre, acuzatoarea prinţului Andrew şi a lui Jeffrey Epstein, s-a sinucis. Ea avea 41 de ani

News.ro acum 3 ore
Virginia Giuffre, care i-a acuzat pe prinţul Andrew şi pe Jeffrey Epstein de abuz sexual, a murit la 41 de ani, a anunţat familia sa. Ea s-a sinucis, relatează BBC. Giuffre a fost unul dintre cei mai deschişi acuzatori ai infractorilor sexuali conda

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă la funeraliile Papei Francis

Ziua Constanta acum 30 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctităţii Sale Papa Francisc. În delegaţia oficială a României care va merge la Vatican se află şi ministrul Afacerilor Exter

Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, la Vatican, reunind lideri din întreaga lume

News.ro acum 2 ore
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, de la ora locală 10:00 (11:00, ora României), o ceremonie solemnă la care vin lideri din întreaga lume şi care va fi urmărită în direct de milioane de oameni. Papa Franc

Video Klaus Iohannis, surprins măturând trotuarul casei sale din Sibiu. Aparițiile fostului președinte sunt tot mai rare

Adevarul acum 44 minute
Fostul președinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătura trotuarul din fața casei sale din Sibiu, într-o ipostază care a stârnit reacții neașteptate pe rețelele sociale.

HOROSCOP 26 aprilie 2025. Zi plină de echilibru pentru Balanță și revelații importante pentru Pești

Mediafax acum 10 ore
Horoscop 26 aprilie Berbec Ziua de azi îți aduce oportunități neașteptate în plan profesional. Ai șansa să demonstrezi ce poți și să impresionezi superiorii. Fii atent la detalii și nu ezita să îți exprimi ideile. Horoscop 26 aprilie Taur Astăzi est

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 10 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°