Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicalistul Iacob Baciu spune ANI îl acuză fără “probe concludente”

Publicat in Adevarul, luni 26 martie 2012 ·

Preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Iacob Baciu, respinge acuzaţiile aduse de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi anunţă că va ataca în instanţă Reportul final al instituţiei, raport ce i-a adus “prejudicii de imagine”.

ANI a anunţat azi c-a trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti o sesizare referitoare la incompatibilitatea şi conflictul de interese în care s-a aflat Iacob Baciu, preşedintele CSDR.

De asemenea, anunţa comunicatul ANI, s-au început demersurile pentru anularea contractelor semnate de Sind România cu casele de asigurări de sănătate judeţene în perioada în care Iacob Baciu s-a aflat în conflict de ineterse şi incompatibilitate.

Iacob Baciu a deţinut între 21 octombrie 2008 şi 25 mai 2011 funcţia de vicepreşedinte al CNAS, perioadă în care era şi preşedinte al CSDR şi membru în CA al Sind România SRL.

Sind România SRL este o societate comercială înfiinţată în anul 1992 de către confederaţiile sindicale, care desfăşoară activităţi de turism social - beneficiarii serviciilor sale fiind în principal membri de sindicat şi persoanele care au bilete de odihnă şi tratament de la Casa Naţională de Pensii Publice.

Preşedintele, vicepreşedinţii şi directorul general ai CNAS nu pot exercita nicio altă funcţie sau demnitate publică, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, iar membrii Consiliului de administraţie al CNAS nu pot exercita activităţi la societăţi comerciale, potrivit legii.

Din acest motiv, spune ANI, Iacob Baciu s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate între 2008 şi 2011, când a deţinut funcţiile de vicepreşedinte al CNAS, preşedinte al CSDR, membru al plenului Consiliului Economic şi Social, respectiv vicepreşedinte al CES şi calitatea de administrator la SC Sind România SR.

De asemenea, ar fi vorba şi de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 44 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°