(articol apărut în Dilema veche nr. 522 / 2003)

Intro: La prima vedere lucrurile sînt clare - ce poate fi mai simplu decît întrebarea "Cum vede o femeie pornografia?"... Răspunsul mi s-a formulat automat, practic fără ezitare, în minte: "Prin ochii bărbaţilor, evident! (de la cine altcineva ar putea auzi prima dată de aşa ceva?!)". Imediat însă, ca într-o grădină a gîndurilor ce se bifurcă, m-am trezit într-un păienjeniş de nedumeriri: ce va să zică "o femeie"? de unde vine ea (background social/ cultural)? ce educaţie a primit? e reprezentativă opinia ei? dar argumentaţia? ş.a. Cum lămurirea unor asemenea aspecte nu mi-ar mai fi lăsat timp (spaţiu?) să ating subiectul, am pornit de la premisa că femeia în chestiune sînt eu şi am decis să ignor complet problema reprezentativităţii. Cîteva precizări se impun, quand même.

DE ACELASI AUTOR Suedezul Gonzalez Avatarurile depresiei postindustriale Fericiri pop Tori AmosTatonări: Pornografia (ca noţiune!) mi-a fost complet necunoscută pînă la vîrsta de 10 ani. Justificări pentru această lacună educaţională majoră sînt destule - de la contextul istoric (anii '80) pînă la familia şi mediul în care am crescut, unde cea mai injurioasă expresie ce putea fi auzită era "du-te dracului!" (cînd se enerva, tata înjura în ruseşte, dar asta am aflat mult mai tîrziu), iar sexul sub orice formă/ reprezentare era subiect tabu. Gimnaziul a umplut însă rapid golurile din cunoştinţele mele. Aici am văzut primele fotografii "indecente" şi am învăţat tot soiul de cuvinte "urîte" (caracterizarea le aparţine, evident, părinţilor revoltaţi la auzul lor) a căror semnificaţie am desluşit-o treptat şi pe ascuns. De aici pînă la pornografie nu mai era decît un pas, mediat eficient de acea minune prezentă în toate casele - televizorul. Acesta, în mult mai mare măsură decît cărţile groase şi cu titluri antipatice (gen Sexualitatea norm