În Europa, discursul politicienilor şi al presei privind energia nucleară s-a intensificat în anul care s-a scurs de la catastrofa de la centrala Fukushima Daiichi. Totuşi, acum este necesară şi oportună o dezbatere imparţială despre locul pe care îl ocupă energia nucleară în lume.

Europenii nu ar trebui să creadă că numai ei au dreptate când vine vorba de politicile de energie nucleară, însă aşa ne purtăm. Pe de altă parte, Europa e conştientă de responsabilitatea ei în materie de securitate, noi încă putem promova un cadru instituţional care să disciplineze statele şi să promoveze o mai mare transparenţă, acolo unde sunt semnalate riscuri globale ale energiei nucleare.

Europa s-a ocupat de cercetările avansate asupra tehnologiilor mai sigure, mai ales asupra unei a patra generaţii de tehnologie folosită la reactoarele nucleare. Noi, europenii, nu ne permitem luxul de a demonta un sector industrial de o mare valoare, în care avem un avantaj real.

În Europa, Fukushima a însemnat relatări despre perspectivele sumbre reprezentate de energia nucleară. Publicaţia germană „Der Spiegel" a trâmbiţat despre „un 11 septembrie al energiei nucleare" şi „sfârşitul erei nucleare", în timp ce cotidianul spaniol El Pais a predicat despre faptul că sprijinirea acestui tip de energie este „iraţională" şi că China „şi-a înfrânat ambiţiile legate de energia nucleară". Dar realitatea a demonstrat că asemenea viziuni sunt deopotrivă subiective şi greşite.

Într-adevăr, câteva ţări europene - Belgia, Italia, Germania, Elveţia - şi una singură noneuropeană, Peru, s-au angajat public să evite energia nucleară. Aceste decizii afectează 26 de reactoare nucleare, în timp ce, în acest moment, în toată lumea, sunt în construcţie 61 de reactoare; au fost proiectate încă 156, iar 343 sunt în fază de dis-cuţii. Dacă toate aceste planuri sunt duse la bun sfârşit, numă