Misionarii acestei crediţe care îşi au sediu central într-un apartament din Capitală au început deja să distribuie prin blocurile de locuinţe din Bucureşti, pliante prin care speră atragă de partea lor cât mai mulţi creştini. Unul dintre pastorii bisericii, care s-a recomandat cu numele de Lee, a încercat să explice reporterilor CANCAN, sursa credinţei lor într-o zeitate de sex feminin, numită "Dumnezeu Mama".
"Dumnezeu a făcut bărbatul şI femeia după asemănarea sa, aşa se arată în Biblie. Cu alte cuvinte, Dumnezeu sunt doi, masculin şi feminin. Dacă există imaginea feminină a lui Dumnezeu, Cum trebuie s-o numim? Dumnezeu Mama. Noi credem în Dumnezeu Mama. Pentru că Ea a venit pe acest pământ S-a întrupat. Biserica noastră a fost stabilit în anul 1964 de Hristos Ahn Sahng Hong. Ahn Sahng Hong este a două venire a lui Isus.", a încercat pastorul Lee să ne convingă să aderăm la credinţa sa.
„Biserica noastră nu are icoane. Nu este nici-o icoană, şi nici-o cruce. În România, încă noi nu am o clădire pentru Biserică. Biserica este casa noastră. Dacă vreţi să vă faceti copilul lui Dumnezeu, trebuie să fiţi botezat din nou în biserica noastră. Totul este harul lui Dumnezeu, este fără plată. Nu are nevoie de nici-un ban.", ne-a dat asigurări pastorul Lee.
Misionarii acestei crediţe care îşi au sediu central într-un apartament din Capitală au început deja să distribuie prin blocurile de locuinţe din Bucureşti, pliante prin care speră atragă de partea lor cât mai mulţi creştini. Unul dintre pastorii bisericii, care s-a recomandat cu numele de Lee, a încercat să explice reporterilor CANCAN, sursa credinţei lor într-o zeitate de sex feminin, numită "Dumnezeu Mama".
"Dumnezeu a făcut bărbatul şI femeia după asemănarea sa, aşa se arată în Biblie. Cu alte cuvinte, Dumnezeu sunt doi, masculin şi feminin. Dacă există imagin