Hai că ne-am dat feţele la-ntors, pe sistem. Nu mai trece unul prin politica dâmboviţeană, ca să nu-şi facă freza în oglinda gârlii, trezindu-se pe Tamisa. Acuma ce şi-a zis Ponta: dacă poate Udrea, eu de ce să nu pot?!

Păi, Elena Udrea, ca orice doamnă situată corespunzător în "high", şi care ţine la imaginea ei, se analizează, prin reducerea la absurd, cu o altă doamnă, la tocuri, poşete şi pastel. Aşa e la dânsele; şi dacă lui Margaret Thatcher i se spunea "Doamna de fier", atunci şi doamna Udrea s-a comparat ca între doamne: "Ce porţi, fată?!", "Pastel, fată!". "Lasă, tu! Tocurile, le porţi de fier?!", "Nu. De 12!?". De aici, restul devine un déjà vu: blond strident, voce strident, pălării strident, leadership, fruntea partidului, fruntea guvernului. Asta e… Cu minunile lui Dumnezeu nu te pui. Aşa a zămislit-o el pe Udrea, după chipul şi asemănarea lui Thatcher. E vizibil.

Dar ca să vină Ponta, senin, după aia, şi să spună: "Bună, sunt sosia politică a lui Blair", la asta nu mă gândeam. Păi, să fii tu "Micul Titulescu", să ai potenţial, să porţi şapca lui Fidel Castro, să ai unde şi cu ce, să te aştepte alegeri ca şi câştigate după numai trei ani de opoziţie, şi să tânjeşti la profilul lui Blair, care şi-a dus partidul la putere după 18 ani de secetă politică, poate fi de "rău augur", nu? În loc să te regăseşti în longevitatea politică a lui Ion Iliescu sau în perseverenţa lui Adrian Năstase ori în pragmatismul lui nea Nicu Văcăroiu sau, de ce nu, în talentul de concurs al "baicărului" Călin Popescu Tăriceanu - astăzi coleg de coaliţie -, tu te tragi de mânecă, peste Canal, cu un premier laburist, tocmai din ţara lui Margaret Thatcher… E posibil, totuşi, ca miss Udrea să fi avut dreptate când a spus că i se pare că-l obsedează pe Ponta.

Altfel, remarc că unii dintre politicienii noştri, şi anume cei mai nărăvaşi, şi-au pierdut simţul măsur