Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AGRESIUNE. Femeie lovită cu sticla în cap de concubin

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 26 martie 2012 ·

O localnică din comuna suceaveană Ostra a ajuns la spital după ce a fost lovită de concubin cu o sticlă în cap. Agresorul a sunat, apoi, la Poliţie. Sursa: sxc.hu

Incidentul a avut loc, aseară, în jurul orei 21.00. Poliţia oraşului Gura Humorului a fost sesizată prin serviciul de urgenţă 112 de Vasile B., de 41 ani, din comuna Ostra. Acesta le-a spus poliţiştilor că Elena G., de 38 ani, concubina lui, a fost lovită şi necesită îngrijiri medicale.

Anchetatorii sosiţi la faţa locului au stabilit că femeia şi concubinul ei au petrecut în casa unui alt consătean Mihai U.. După mai ce au băut mai multe pahare de tărie, Vasile şi Elena au început să se certe. Bărbatul nu a stat prea mult pe gânduri şi a tranşat disputa în favoarea lui: a pus mâna pe o sticlă şi a lovit femeia în moalele capului.

Elena a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul oraşului Gura Humorului, unde i s-a stabilit diagnosticul: „traumatism cranian minor”. Iubitul ei a ajuns la Poliţie unde a dat cu subsemnatul. El este cercetat pentru „loviri sau alte violenţe”.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 4 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

„Românii au talent” 2025 – Cine câştigat finala şi marele premiu de 120.000 de euro

HotNews acum 57 minute
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de la Pro TV şi, totodată, marele premiu de 120.000 de euro. Damaris Lupu este o elevă de 14 ani

Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu atenție situația studenților români de la Universitatea Harvard

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP) și urmărește îndeaproape evoluțiile în

Donald Trump amenință Apple cu tarife de cel puțin 25% pe toate telefonele produse în afara Statelor Unite

HotNews acum 8 ore
Toate iPhone-urile care sunt vândute trebuie să fie fabricate în Statele Unite pentru a fi vândute pe piața americană, altfel Apple va trebuie să plătească tarife, a avertizat Donald Trump, vineri, într-o postare pe Truth Social. Anunțul a venit în

Un judecător a blocat temporar planul lui Trump de a interzice Universității Harvard să înscrie studenți străini

HotNews acum 6 ore
Un judecător a emis un ordin de restricție temporar care blochează planul administrației Trump de a revoca dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți străini, potrivit BBC. Știre în curs de actualizare Sursă foto: Jackbluee | Dreamstime.com

Anamaria Gavrilă: „Sistemul încearcă să scape de mine și de POT. Propun alegeri anticipate”

HotNews acum 4 ore
Deputata Anamaria Gavrilă, președinta POT, a propus organizarea de alegeri anticipate „în contextul presiunilor publice lansate de unele inițiative așa zis civice”, se arată într-un comunicat transmis vineri de partidul condus de parlamentară. Anunț

Ambulanță implicată într-un accident în Cluj. O pacientă și trei membri ai echipajului au fost transportați la spital

Adevarul acum 3 ore
O ambulanță a fost implicată într-un accident vineri seara în județul Cluj. Trei membri ai echipajului și o pacientă, care era transporată în vehicul, au fost duși la spital pentru îngrijiri suplimentare.

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași

HotNews acum o ora
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 98 de ani, potrivit Agerpres. Reprezentanți ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din

Război în Ucraina, ziua 1185: Cel mai mare schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina din 2014

HotNews acum 7 ore
Ucraina și Rusia au început vineri cel mai mare schimb de prizonieri de război de la începutul agresiunii ruse asupra țării vecine în 2014, relatează jurnaliștii de la The Kyiv Independent. În urma acestui schimb, câte 1000 de prizonieri din ambele

FOTO. Plan Roșu de Intervenție activat la Iași! Accident grav între un autocar și un autocamion!

Ziua Constanta acum 10 ore
Un accident rutier produs s-a produs azi, 23 mai, între un autocar și un autocamion, în localitatea Lețcani, Iași. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul R

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/15°
lun.

11°/12°
mar.

12°/13°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/12°
lun.

10°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/21°
dum.

15°/20°
lun.

14°/19°
mar.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

8°/14°
dum.

7°/12°
lun.

7°/14°
mar.

11°/15°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

7°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/22°